VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

UE a adoptat cadrul legal care permite impunerea de sancţiuni împotriva celor care desfășoară acțiuni de destabilizare a R. Moldova

Consiliul European a adoptat vineri, 28 aprilie, la solicitarea autorităților R. Moldova, cadrul legal de măsuri restrictive, care oferă UE posibilitatea de a impune sancțiuni împotriva persoanelor responsabile de sprijinirea sau desfășurarea acțiunilor care subminează sau amenință suveranitatea și independența R. Moldova, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea țării, anunță Consiliul European într-un comunicat.

„Fiind una dintre ţările cele mai afectate de consecinţele invaziei ilegale a Ucrainei de către Rusia, asistăm la creşterea şi continuarea încercărilor de destabilizare a Republicii Moldova. Noul regim de sancţiuni ne va oferi posibilitatea de a continua să consolidăm rezistenţa Moldovei prin ţintirea celor care încearcă să destabilizeze ţara. Acesta este un semnal politic important al sprijinului UE pentru Moldova în contextul dificil actual”, a declarat Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell.

Consiliul susţine că datorită acestui nou cadru, UE va putea viza, de exemplu, persoanele care obstrucţionează sau subminează procesul politic democratic, inclusiv organizarea alegerilor, sau încearcă să răstoarne ordinea constituţională, inclusiv prin acte de violenţă.

Măsurile restrictive viitoare ar putea viza şi persoanele care se angajează în abateri financiare grave în ceea ce priveşte fondurile publice şi exportul neautorizat de capital, în măsura în care ar putea prelua controlul sau influenţa serios activităţile autorităţilor statului.

UE precizează că sancţiunile vor consta într-o îngheţare a activelor şi interdicţia de a pune la dispoziţie fonduri pentru persoane fizice şi entităţi şi o interdicţie de călătorie în UE pentru persoanele fizice.

„Eforturile de destabilizare a R. Moldova s-au intensificat în mod vizibil de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității și securității frontierelor externe ale UE. Acest cadru de măsuri restrictive specifice a fost adoptat la cererea Republicii Moldova”, potrivit Consiliului European.

La 24 aprilie, UE a lansat misiunea civilă a UE în Moldova cu scopul de a spori reziliența sectorului de securitate al țării noastre în domeniul gestionării crizelor și al amenințărilor hibride din partea Kremlinului, inclusiv în ceea ce privește securitatea cibernetică și contracararea acțiunilor Rusiei de manipulare a informațiilor și a ingerințelor străine.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.