Deputații turci au deschis marţi porţile NATO pentru Suedia şi ar urma să valideze definitiv intrarea acestei ţări în Alianţa Nord-Atlantică în schimbul unui posibil angajament american privind avioanele F-16.
Comisia pentru Afaceri Externe a parlamentului de la Ankara a aprobat textul după 19 luni de suspans şi l-a transmis Adunării Plenare pentru adoptare definitivă, o formalitate care ar urma să aibă loc în scurt timp. Însă nu a fost stabilită nicio dată, scrie Agerpres.
Turcia, membră NATO, a întârziat mai mult de un an ratificarea cererii Suediei, acuzând această țară că este prea indulgentă față de grupurile pe care Ankara le consideră amenințări la adresa securității sale, inclusiv militanții kurzi și membrii unei rețele pe care Ankara o consideră responsabilă de lovitura de stat eșuată din 2016.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat în octombrie că va trimite parlamentului de la Ankara cererea de a ratifica aderarea Suediei la Alianţă. Însă luna aceasta, el a condiționat ratificarea de aprobarea de către Congresul SUA a vânzării de avioane F-16 pentru armata turcă.