Trei persoane au fost salvate de la înec în weekendul trecut. Este vorba despre un copil de patru ani, o femeie de 69 de ani și un tânăr de 23 de ani.
Primul caz a avut loc în după amiaza zilei de 21 august în jurul orei 14:50 în parcul Valea Morilor.
Potrivit informațiilor înregistrate la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență băiatul de patru ani s-a desprins de mâna mamei, a fugit spre plaja și a sărit în apa lacului.
”Salvamarii au intervenit de urgență și au reușit să scoată la mal copilul, care risca să se înece în apele bazinului acvatic. Datorită intervenției contra cronometru a acestora, minorul a rămas în viață.
Băiatul a fost preluat de un echipaj de medici la spital pentru îngrijiri de rigoare”, anunță IGSU.
Încă două cazuri în care a fost nevoie de intervenția salvamarilor au avut loc pe data de 20 august tot pe plaja lacului Valea Morilor fiind salvate de la înec o femeie de 69 de ani și un tânăr de 23 de ani, care au intrat în apă neținând cont de riscuri.
În acest context, IGSU îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile de comportament în preajma bazinelor acvatice.
Aflarea copiilor fără supraveghere maturilor pe malurile lacurilor și râurilor poate provoca tragedii. Maturii sunt îndemnați să nu permită scăldatul și aflarea minorilor de unii singuri pe malurile bazinelor acvatice.
Oamenii sunt rugați să opteze pentru lacuri care sunt dotate cu stații de salvare și să evite intrarea în râuri și iazuri în condiții de decalaj a temperaturii apei și aerului. Totodată, specialiștii îndeamnă oamenii să nu consume băuturi alcoolice. Conform datelor Inspectoratului, de la începutul anului 2022 din apele bazinelor acvatice în țara noastră de la înec au fot salvate 136 persoane.