VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Trei angajați din cadrul INSP al IGP al MAI, cercetați penal pentru corupere pasivă

Procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, împreună cu ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, au descins luni, 14 noiembrie, cu percheziții în domiciliile, automobilele și birourile de serviciu a trei angajați din cadrul INSP al IGP al MAI.

Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale, pornită pe faptul coruperii pasive admise de către funcționarii publici cu statut special din cadrul Direcției patrulare Sud al INSP al IGP al MAI.

În fapt, potrivit denunțătorilor, angajații INSP al IGP, contrar obligațiilor și interdicțiilor impuse de funcțiile deținute, având scopul evitării tragerii la răspundere contravențională și/sau penală a conducătorilor auto, au pretins, acceptat și primit personal și prin mijlocitor mijloace bănești cuprinse între 600 MDL – 950 Euro, în vederea neatragerii la răspundere a declaranților.

Drept urmare, au fost efectuate percheziții în rezultatul cărora au fost depistate și ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, registre de evidență, înscrisuri de ciornă și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală.

Coruperea pasivă săvârșite de două sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.