VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Trei aliați din NATO au semnat un acord pentru accelerarea desfăşurărilor militare spre flancul estic

Germania, Ţările de Jos şi Polonia au semnat marţi un acord destinat să reducă procedurile birocratice care împiedică deplasarea transfrontalieră rapidă a trupelor şi armelor de-a lungul unuia dintre principalele coridoare care duc de la Marea Nordului la flancul estic al NATO, relatează Reuters.

Ca urmare a invaziei Rusiei din Ucraina din 2022, atât NATO, cât şi Uniunea Europeană au început să accelereze pregătirile în cazul izbucnirii unui conflict militar cu Moscova.

Într-un astfel de scenariu, SUA şi alţi aliaţi din NATO ar trebui să trimită întăriri militare majore prin porturile de la Marea Nordului, prin Germania şi Polonia, către frontul de est.

NATO desfăşoară în prezent cele mai mari manevre militare de la sfârşitul Războiului Rece, în cadrul exerciţiului Steadfast Defender 2024, la care participă circa 90.000 de militari.

În cadrul unui eveniment organizat la Bruxelles, la Agenţia Europeană de Apărare a UE, ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a declarat că este esenţial să existe condiţii care să permită desfăşurări militare rapide înainte de apariţia unui eventual conflict, notează Agerpres.

„Geografia este aşa cum este. Asta înseamnă să poţi să ai posibilitatea să te deplasezi rapid din Ţările de Jos prin Germania până în Polonia”, a declarat ea înainte ca cele trei ţări să semneze o scrisoare de intenţie pentru o cooperare mai strânsă în ceea ce UE numeşte mobilitate militară, un proiect deschis şi altor parteneri.

NATO a avertizat membrii săi că prea multe formalităţi birocratice împiedică deplasarea trupelor în Europa, o problemă care ar putea provoca întârzieri majore în cazul în care ar izbucni un conflict cu Rusia.

„Nu mai avem timp. Ceea ce nu facem pe timp de pace nu va fi gata în caz de criză sau de război”, a declarat pentru Reuters la sfârşitul anului trecut şeful comandamentului logistic JSEC al NATO, generalul-locotenent Alexander Sollfrank.

Forţele NATO trebuie în continuare să ‘navigheze’ printr-o varietate de reglementări diferite, de la preavizul necesar înainte de a putea expedia muniţii până la lungimea permisă a convoaielor militare. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.