VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Transportul de petrol către Ungaria prin conducta Drujba, a fost reluat

Ungaria a început miercuri la prânz să primească din nou petrol din Rusia prin conducta Drujba, după ce marţi funcţionarea acestei conducte a fost întreruptă pe teritoriul ucrainean, conform Kievului cauza întreruperii fiind un atac al artileriei ruse ce a lovit un transformator.

„Transportul prin conducta Drujba a fost reluat astăzi, dar la o capacitate redusă”, a declarat potrivit agenţiei EFE şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyás. În câteva ore sau zile ar trebui să se ajungă din nou la cantităţile obişnuite, a adăugat acesta, citat de Agerpres.

Compania petrolieră ungară MOL informase cu o zi în urmă despre oprirea acestei conducte care alimentează cu petrol rusesc Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia.

În eventualitatea unei sistări complete a livrărilor de petrol prin conducta Drujba, Ungaria ar avea ca alternativă importul petrolului prin Croaţia, dar la o capacitate de numai 80% din cea oferită de conducta dinspre Rusia care traversează Ucraina.

De asemenea, compania MOL dispune de rezerve de petrol echivalente a trei luni de importuri. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.