VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Traficul camioanelor prin punctele de trecere a frontierei de stat va fi fluidizat

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, instituirea Sistemului informațional de programare a rândurilor electronice la frontieră. Totodată, au fost aprobate Regulamentul privind funcționarea Sistemului și Regulile de programare la punctele de trecere a frontierei de stat (PTF).

Astfel, transportatorii vor avea posibilitatea să-și programeze ora exactă de trecere a frontierei, prin înregistrarea lor într-un rând virtual de așteptare, înainte de începerea deplasării mijlocului de transport către punctul de trecere. La fel, aceștia vor putea să-și planifice eficient resursele financiare și umane, călătoriile și timpul de trecere a frontierei.

Potrivit Guvernului, noul sistem va contribui la soluționarea problemei întârzierilor și staționărilor camioanelor în punctele de trecere a frontierei de peste șapte zile, dar și a perturbărilor din lanțurile de aprovizionare. În același timp, va ajuta la reorientarea exporturilor și a mijloacelor de transport către PTF cu România și utilizarea teritoriului Republicii Moldova pentru tranzitul de mărfuri din/către Ucraina, în special pentru cereale etc.

Proiectul va fi implementat în mai multe etape, cu suportul tehnic și financiar al Programului USAID MISRA, iar programarea prealabilă în punctele de trecere a frontierei de stat va fi disponibilă deja de la începutul anului 2024.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.