VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Susținerea parcursului european al R. Moldova, reafirmat de 12 țări la Reuniunea Comitetului Parlamentar al Dimensiunii Parlamentare a Inițiativei Central Europene

Parlamentul Republicii Moldova a găzduit Reuniunea Comitetului Parlamentar al Dimensiunii Parlamentare a Inițiativei Central Europene (DP a ICE). În cadrul reuniunii, la care au participat reprezentanți ai 12 țări membre ale ICE, a fost adoptată o declarație comună.

Potrivit Parlamentului, „prin acest document am reafirmat importanța cooperării regionale în cadrul Inițiativei Central Europene în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă țările membre, inclusiv în domeniul energetic și atenuarea impactului războiului împotriva Ucrainei. Totodată, am reafirmat importanța promovării parcursului european al statelor candidate”, a declarat președintele interimar al Dimensiunii Parlamentare a Inițiativei Central Europene, Igor Chiriac.

„Noi sprijinim procesul de integrare UE pentru țările care au ales această cale și putem spune cu fermitate că Republica Moldova poate deveni parte a familiei europene, pentru că a muncit foarte mult în această direcție și acest lucru se poate vedea”, a menționat Secretarul general al ICE, Roberto Antonione.

În debutul reuniunii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a accentuat faptul că integrarea europeană reprezintă o prioritate pentru Republica Moldova. „Evenimentele recente au arătat un entuziasm enorm la nivel de țară, de societate. Am demonstrat întregii lumi că suntem europeni nu doar cu vorba, ci și cu fapta. Ne dorim să devenim parte a Uniunii Europene, a unui spațiu al păcii, al stabilității, al respectului față de om și de drepturile omului”, a adăugat șeful legislativului, Igor Grosu.

Declarația comună, adoptată în cadrul reuniunii, reconfirmă importanța cooperării regionale în cadrul CEI, ca instrument de soluționare a problemelor de actualitate, inclusiv securitatea energetică în regiune, precum și promovarea accelerării parcursului european al statelor candidate la aderarea la UE. Totodată, documentul promovează schimbul de expertiză cu parlamentele țărilor candidate la aderarea la UE, pentru a beneficia de suport în procesul de ajustare a legislației naționale la directivele Uniunii Europene și pentru a accelera procesul de integrare europeană. Semnatarii declarației comune mai accentuează necesitatea intensificării cooperării strategice în domeniul energiei pentru a soluționa criza energetică din regiune și pentru a reduce dependența de Federația Rusă. Totodată, în document este condamnată agresiunea neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, utilizarea resurselor energetice în scopul șantajului și a influenței geopolitice asupra statelor continentului european.

De menționat că, în 2023, Republica Moldova deține Președinția Inițiativei Central Europene. ICE este cel mai vechi şi cel mai mare forum interguvernamental pentru cooperarea regională în Europa Centrală, care promovează cooperarea politică, economică, culturală şi ştiinţifică între statele membre. Obiectivul de cooperare politică a ICE constă în oferirea ţărilor şi instituţiilor acestora o platformă flexibilă de cooperare regională, concentrându-se totodată pe pregătirea lor pentru o viitoare aderare la Uniunea Europeană.

Republica Moldova este membru al Inițiativei Central Europene din anul 1996.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.