VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Stoltenberg, convins că Rusia nu va ataca o țară NATO: Suntem aici ca să prevenim un război

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi la Helsinki că nu vede vreo „ameninţare iminentă” cu atac din partea Rusiei împotriva unei ţări aliate, relatează EFE.

În acest context, el a reamintit că sarcina Alianţei Nord-Atlantice este tocmai de a preveni „ca aceasta să se întâmple”.

„Această idee că ar exista un fel de numărătoare inversă până la un viitor război este eronată. Suntem aici pentru a preveni ca aceasta să se întâmple, am făcut-o timp de 75 de ani şi o vom face pentru încă cel puţin 75 de ani”, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele finlandez Alexander Stubb.

Declaraţiile secretarului general al NATO vin după ce şeful forţelor armate norvegiene, Eirik Kristoffersen, compatriotul său, afirmase marţi că, în opinia sa, Alianţa Nord-Atlantică ar avea la dispoziţie doi sau trei ani să se pregătească pentru posibilitatea unui atac rusesc.

Potrivit lui Stoltenberg, Rusia este în prezent „mai mult decât preocupată” de războiul în Ucraina, după cum o demonstrează transferul în estul Ucrainei al multora din forţele pe care le avea staţionate în apropierea frontierelor cu Finlanda şi Norvegia.

„Desigur, când luptele în Ucraina se vor termina, ea va putea reconstrui aceste forţe, dar repet, asta nu înseamnă că vedem vreun pericol de atac iminent asupra vreunui aliat NATO, pentru că NATO este cea mai puternică alianţă militară din lume şi scopul apărării sale colective este de a preveni un atac”, a spus el, citat de digi24.ro.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.