VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Start lucrărilor în teren pentru construcția Liniei Electrice Vulcănești-Chișinău. Sandu, în satele din Găgăuzia unde vor demara primele lucrări

Statul anunță începerea lucrărilor în teren pentru construcția Liniei Electrice Vulcănești-Chișinău, ce va uni rețeaua R. Moldova cu cea a României. Compania contractată pentru realizarea proiectului a primit accesul pentru demararea lucrărilor, iar din 8 aprilie vor începe săpăturile de fundație în primele localități din sudul țării. Este vorba de satele Congaz, Congazcicul de Sus și Dezghingea din Găgăuzia.

La eveniment a participat și șefa statului, Maia Sandu.  

“Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace, care reprezintă un punct de cotitură între două etape – o Moldovă vulnerabilă în fața celor care pot închide gazul sau lumina după propriul plac și o Moldovă independentă și liberă să aleagă de unde cumpără energie electrică, la cel mai bun preț și fără presiunea șantajului politic din afară”, a declarat Maia Sandu.

În context, ministrul energiei, Victor Parlicov, a subliniat faptul că interconexiunile fizice cu România și, respectiv, cu sistemul energetic european înseamnă securitate energetică și aprovizionare sigură cu energie electrică a țării: „Pentru a ne integra în piața europeană a energiei, ne mai propunem alte 3 noi proiecte la care muncim și pe care le avem pe agenda priorităților – sunt 3 linii noi de înaltă tensiune: Strășeni – Gutinaș, Bălți -Suceava și Vulcănești – Arciz”.

Totodată, directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, a menționat că linia electrica Vulcănești – Chișinău va cuprinde circa 500 de piloni, poziționați la o distanță și înălțime sigură pentru oameni și localități: „Greutatea integrală a liniei va fi practic similară cu cea a Turnului Eiffel – circa 10 mii de tone, iar capacitatea noii linii va fi de circa 500 MW, o putere ce ar putea asigura circa 50% din consumul de energie electrică a țării în perioada cu sarcină maximă”.

Proiectul de construcție a Liniei Electrice a fost aprobat de Guvern în septembrie 2019. Linia electrică, a cărei construcție începe din Congaz, va traversa 8 raioane, pe o distanță de 158 de km, și va fi finalizată în 2025.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.