VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Starea actuală a dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, în atenția UE

Situația curentă în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol a fost abordată de viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian în cadru întrevederii cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, aflată în vizită de lucru în Republica Moldova.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile dintre oficiali s-au focusat pe situația actuală a dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, abordările Chișinăului privind modalitatea de soluționare a problemelor actuale, prioritățile guvernamentale pe termen scurt și mediu în promovarea politicilor de reintegrare a țării.

„Vicepremierul pentru reintegrare a reiterat faptul că acțiunile autorităților Republicii Moldova țintesc restabilirea spațiilor naționale unice, aducerea activităților comercial-economice din regiunea transnistreană la rigorile cadrului normativ național, protecția socială a locuitorilor din raioanele de est ale țării, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, menționează Biroul politici de reintegrare.

De asemenea, a fost reafirmată necesitatea coordonării multidimensionale a activităților pe filiera dosarului transnistrean în toate formatele de dialog dintre Chișinău și Bruxelles.

Menționăm că formatul de negocieri „5+2” este înghețat din 2019, iar încercările de a-l relua în 2022 au eşuat după declanșarea invaziei ruse în Ucraina.

Anterior, viceprim-ministrului pentru reintegrare Oleg Serebrian a declarat că formatul „5+2” va rămâne înghețat pe durata ostilităților militare din Ucraina, iar Chișinăul va continua să interacționeze cu toți partenerii implicați în vederea avansării în procesul de reglementare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.