VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Slusari a publicat prețul gazului livrat de Gazprom pentru următoarele luni. Șeful Moldovagaz: Demonstrație de neprofesionalism

Prețul de furnizare a gazelor naturale în R. Moldova pentru luna octombrie constituie 795,87 de dolari per 1.000 de metri cubi de gaz. Anunțul a fost făcut astăzi, de membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, care a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare semnată de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, expediată Ministerului Energiei.

Poftim. Prețul direct de la Gazprom pentru trimestru IV este 820 dolari pentru 1000 m3. Apropo, Vadim Ceban public nu l-a anunțat. Acest preț corespunde cu tariful de peste 21 lei pentru metru cub. Cu devieri financiare cred că ar fi peste 23 lei. Mai are cineva întrebări despre prețuri bune directe, intermediari, molecule rusești în gaz”, a comentat fostul deputat.

Șeful Moldovagaz s-a arătat deranjat de faptul că Alexandr Slusari a făcut publică scrisoarea privind tarifele la gaz și îl acuză pe acesta de neprofesionalism.

Consider absolut inacceptabilă publicarea de către persoane terțe a corespondenței oficiale dintre SA Moldovagaz și Ministerul Energiei al Republicii Moldova. Aceste acțiuni nu sunt doar o demonstrație de neprofesionalism, ci și o sursă de serioase riscuri reputaționale pentru instituțiile responsabile cu securitatea energetică a țării”, a comentat Vadim Ceban.

Menționăm că în luna septembrie, prețul de achiziție a gazelor naturale furnizate de Gazprom în Republica Moldova, ținând cont de puterea calorifică, a fost de 568,82 dolari pentru o mie de metri cubi, respectiv în luna octombrie R. Moldova va achita mai mult cu 227,6 dolari pentru o mie de metri cubi de gaz. Subliniem că întregul volum de gaze al furnizorului din Rusia este livrat regiunii transnistrene, inclusiv pentru producerea energiei electrice la MGRES pentru consumatorii din dreapta Nistrului.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.