Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova propune ca începând cu 1 ianuarie 2023 salariul minim să fie stabilit în mărime de cel puțin 5.000 de lei. Propunerea a fost formulată la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.
Sindicaliștii s-au referit la contextul social-economic, presiunea tot mai mare a creșterii prețurilor, efectele migrației forței de muncă asupra economiei.
Potrivit prognozelor Băncii Naționale a Moldovei, rata inflației pentru trimestrul III 2022 este de 34,7%, iar pentru trimestrul IV 2022 – 34,3%, scrie IPN. Conform datelor Biroului Național de Statistică, prețurile medii de consum în luna august 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 au crescut cu 22,93%.
Igor Zubcu, președintele CNSM, a subliniat că salariul minim este un indicator al calității vieții, iar forța de muncă trebuie apreciată la un nivel corespunzător, conform standardelor europene, Cartei Europene Sociale Revizuite, pe care Republica Moldova a ratificat-o, unde este prevăzut că salariul minim ar trebui să fie de 50-60% din salariul mediu pe economie.
„Cuantumul salariului minim lunar din sistemul unitar de salarizare nu poate fi mai mic decât mărimea minimului de existență calculat pentru ultima perioadă de gestiune”, se menționează într-un comunicat de presă al CNSM.
Comisia națională pentru consultări și negocieri colective este un organ tripartit, autonom, de interes public al parteneriatului social, care se constituie pentru soluționarea problemelor ce țin de domeniul muncii și a problemelor social-economice, pentru dezvoltarea parteneriatului social la nivel național.