VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Sindicatele cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani

Sindicaliștii consideră oportun să fie examinată posibilitatea de a stopa majorarea vârstei de pensionare a femeilor la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a pregătit un proiect în acest sens și l-a transmis Parlamentului.

„Am venit cu propunerea ca, începând cu anul 2024, să se stabilească un moratoriu în ceea ce privește majorarea vârstei de pensionare a femeilor din țara noastră. Astăzi în prag de pensionare sunt femeile care și-au început activitatea în câmpul muncii după anul 1990. Vorbim despre femei care au muncit în condiții nocive, în perioada complicată de tranziție, în condiții grele de muncă, cu salarii mici, pentru a avea stagiul de cotizare de 34 de ani, și ar fi potrivit ca ele să se pensioneze la 61 de ani. Mai mult, noi considerăm că trebuia să fie păstrată vârsta anterioară de pensionare a femeilor”, susține Angela Otean, președintă a Comisiei de femei a CNSM, citată de IPN.

Confederația precizează că și-a exprimat de mai multe ori dezacordul privind intenția de a majora vârsta de pensionare a femeilor, până la cea la care se pensionează bărbații – 63 de ani. Nivelul de viață din Republica Moldova nu poate fi comparat cu cel din țările vecine, unde speranța de viață depășește 80 de ani. Sindicaliștii au subliniat în repetate rânduri necesitatea sporirii eforturilor pentru a diminua ponderea economiei informale, pentru a crește contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, a majora salariile și a îmbunătăți situația social-economică a cetățenilor.

Din 1 iulie 2024, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 61 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 34 ani. Totodată, pentru bărbați vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 de ani, iar stagiul de cotizare – 34 ani, condițiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.
Vârsta standard de pensionare pentru femei se majorează cu 6 luni în fiecare an până va atinge 63 de ani, pentru a fi egală cu vârsta de pensionare a bărbaților, în anul 2028.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.