VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șefa statului a promulgat legea care prevede înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toate legile R. Moldova

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, anunță că a promulgat miercuri, 22 martie, legea care prevede înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toate documentele legislative și administrative.

Astăzi am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric și incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toți cei care trăim aici și cărora ne este drag acest pământ. Noi, alături de alți peste douăzeci și șapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învățat-o pe parcursul vieții, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înțelegem dintr-un cuvânt și spunem – într-un glas – că „vorba dulce mult aduce”.

Cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetățenii Republicii Moldova, vorbim limba „moldovenească” și nu româna – au urmărit un singur lucru: să ne dezbine. Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională.

Sunt convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societăţii noastre, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată şi, bineînţeles, să fie însuşită şi vorbită de către toţi cetăţenii noștri. Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toți putem sprijini acest efort pentru ca, uniți, să ne îndreptăm energia spre construcția unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sunt respectate și protejate”, se arată în mesajul postat pe rețelele de socializare de către șefa statului.

Pe 16 martie, Legea privind limba română a fost votată de 57 de parlamentari PAS și de deputatul neafiliat Gaik Vartanean.

Astfel, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele de sărbătoare și în Codul muncii, se va numi „Limba română”.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.