VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ședința CSP, amânată din nou. Litvinenco explică motivul pentru care a lipsit de la întrunire

Ședința extraordinară a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) care trebuia să se desfășoare astăzi a fost amânată pentru a treia oară din lipsă de cvorum. În cadrul întrunirii urma să fie discutată anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

Președinta CSP, Angela Motuzoc a precizat că, în condițiile în care ședința nu are cvorumul necesar, întrunirea se amână.  „Cu regret astăzi nu este posibil să desfășurăm ședința”, a declarat șefa CSP, Angela Motuzoc.

De la ședință a lipsit și ministrul Justiției Sergiu Litvinenco care a cerut anularea sau amânarea concursului în urma unei plângeri de intimidare.

Ministrul Sergiu Litvinenco a explicat, pe pagina sa de Facebook, care sunt motivele pentru care nu s-a prezentat la întrunire. Acesta a precizat că nu a participat la ședințele anterioare deoarece avea „deja în agendă stabilite activități”, iar ședința de azi de la CSP a coincis cu ședința Comisiei Situații Excepționale, la care a fost prezent. 

„Îmi pare rău pentru situația creată și regret că nu s-a reușit stimularea procurorilor care merită. Voi participa la următoarea ședință a CSP din ziua de marți, 31 ianuarie, la care se va examină situația în jurul concursului pentru șefia PCCOCS, în vederea identificării soluțiilor juridice pentru anularea sau, după caz, suspendarea acestuia. Reiterez, concursul la şefia PCCOCS trebuie reluat după finalizarea exercițiului de prevetting al candidaților la CSP, care a început deja și, conform estimărilor, ar urma să se finalizeze în aprilie-mai”, a scris Litvinenco.

Reamintim că la 26 ianuarie, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, care este și membru al Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a sesizat în această dimineață Consiliul Superior al Procurorilor. Acesta declară că este intimidat de persoane care au interese privind rezultatele acestui concurs.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.