Prețul majorat pentru prima de asigurare medicală, de până la 12600 de lei, i-a mobilizat pe moldoveni să-și cumpere polița în primul trimestru al anului, atunci când sunt oferite un șir de facilități. Aproximativ 93 de mii de persoane au beneficiat, în lunile ianuarie, februarie și martie, de reduceri la achitarea primei. Cifra este cu 37 de mii, sau 66%, mai mare față de primul trimestru al anului 2022.
Au crescut și încasările. Volumul mijloacelor financiare acumulate în primele trei luni ale anului în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din achitarea primei a fost de aproximativ 162 de milioane de lei, în creștere cu aproximativ 62 de milioane față de perioada similară a anului 2022.
Cei mai mulți dintre plătitori, în jur de 63 de mii, au achitat prima în mărime de 2028 de lei. Este vorba despre fondatorii de întreprindere individuală, arendaşii, deţinătorii de patentă și alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nici asiguraţi de Guvern.
Totodată, în primele trei luni ale acestui an, s-a dublat numărul de cetățeni care au achitat asigurarea medicală prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay. Astfel, prin acest sistem au plătit prima peste 72 de mii de cetățeni, ceea ce reprezintă 78% din numărul total de plătitori.
Polița de asigurare medicală a fost scumpită la sfârșitul anului trecut. Prețul actual este de 12600 de lei, de trei ori mai mare față de costul precedent.
Amintim că, în prezent, peste 1,6 milioane de moldoveni nu achită polița de asigurare. Este vorba de pensionari, persoane cu dizabilități, studenți, elevi etc., categorii pentru care Guvernul va transfera din bugetul de stat peste 6,8 miliarde de lei. Alte 800 de mii de persoane reprezintă salariații.