VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cadrul juridic bilateral, discutat la ședința comună a comisiilor juridice parlamentare ale R. Moldova și României

Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova și ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României se vor întruni în ședință comună. Reuniunea va avea loc la 6 aprilie, la Chișinău, anunță Legislativul.

După ședința comună a comisiilor, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, Olesea Stamate, și președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, vor susține declarații de presă.

De asemenea, joi, vor avea loc ședințe ale grupurilor de lucru comune cu avocații, notarii, executorii judecătorești și experții judiciari. În cadrul acestora vor fi discutate mai multe inițiative legislative în domeniu.

Delegația Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României se va afla în Republica Moldova în perioada 5 – 8 aprilie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.