VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

SA Energocom a procurat gaze pentru stocare din împrumutul de 300 de milioane de euro de la BERD

SA Energocom anunță că a procurat gaze pentru stocare, valorificând împrumutul de 300 de milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Prima tranșă, de 100 de milioane de euro, în cadrul realizării Proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”, a fost utilizată în perioada 17 octombrie – 2 noiembrie, pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale. Tranșa a doua, de 200 de milioane de euro, a fost destinată achiziției gazelor naturale pentru situații de urgență, ultima achiziție fiind desfășurată pe 10 ianuarie. Ambele tranșe au fost utilizate pentru crearea stocurilor strategice de gaz, inexistente până în toamna anului trecut.

Prețul mediu ponderat de achiziție a constituit 91,4 EUR/MWh. În acest preț nu sunt incluse cheltuielile de transport și depozitare.

Volumul de gaze naturale procurat este suficient pentru ca Republica Moldova, malul drept al râului Nistru, să treacă de sezonul de iarnă. O parte din gazele naturale achiziționate din contul împrumutului respectiv au fost vândute SA Moldovagaz în luna decembrie și sunt vândute în luna ianuarie.

Pentru realizarea proiectului menţionat au fost organizate, conform regulilor BERD, peste 100 de runde de licitație, cu participarea observatorilor din partea instituțiilor de drept, a reprezentanților autorităților centrale, precum și ai societății civile. În cadrul licitațiilor au parvenit oferte de livrare a gazelor în diferite puncte de intrare, inclusiv în punctul de intrare Iași-Ungheni, fiind astfel utilizat gazoductul Iaşi-Chişinău.

„Acest proiect ne-a ajutat să devenim mai independenți energetic, diversificându-ne sursele de aprovizionare. Întreaga cantitate de gaze a fost procurată din surse și de la traderi din UE. De asemenea, pentru Republica Moldova, a fost utilă preluarea practicilor europene în domeniul achizițiilor”, a declarat Victor Bînzari, directorul interimar al SA Energocom.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.