VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

S-a încheiat sesiunea extraordinară a Parlamentului: Cele mai importante proiecte aprobate

Sesiunea extraordinară a Parlamentului, convocată în perioada 26 august – 8 septembrie 2022, s-a încheiat astăzi.

În cadrul celor două ședințe ale sesiunii extraordinare, Parlamentul a adoptat modificări la Legea bugetului de stat, la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2022.

Măsurile legislative au fost necesare în vederea susținerii populației, instituțiilor publice și agenților economici pentru a atenua impactul crizelor generate de războiul din Ucraina.   

Începând cu 15 septembrie 2022, legislativul se va convoca în sesiunea ordinară de toamnă.

Parlamentul se va întruni în ședință plenară în cadrul sesiunii ordinare la propunerea Biroului permanent, după pregătirea proiectului ordinii de zi.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.