VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

România, Lituania, Letonia şi Polonia, declaraţie comună privind consolidarea securității, stabilității şi rezilienței R. Moldova

Preşedinţii României, Klaus Iohannis, Lituaniei, Gitanas Nauseda, Letoniei, Egils Levits şi Poloniei, Andrzej Duda au adoptat, vineri, 25 noiembrie o declaraţie comună privind securitatea regională şi integrarea europeană. Cei patru preşedinţi au participat la Kaunas la summitul dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova.

Prin această declaraţie, cei patru preşedinţi au convenit să îşi coordoneze îndeaproape eforturile de întărire a securităţii regionale şi consolidare a capacităţilor de apărare, scrie Agerpres.

De asemenea, șefii de stat confirmă angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și salută progresul înregistrat de R. Moldova pe această cale.

Potrivit sursei citate, în declaraţie se subliniază „necesitatea unor eforturi comune suplimentare pentru consolidarea securităţii, stabilităţii şi rezilienţei Republicii Moldova, ca o contribuţie importantă la întărirea securităţii regionale”.

De asemenea, ei au salutat realizările semnificative ale Ucrainei în avansarea pe calea integrării europene şi euro-atlantice.

Totodată, oficialii mai subliniază disponibilitatea de a colabora cu Georgia în vederea acordării statutului de ţară candidată de îndată ce priorităţile specificate în avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Georgiei vor fi abordate şi sprijinul pentru deciziile Consiliului European de accelerare a procesului de extindere a UE privind ţările din Balcanii de Vest, în baza progresului acestora în implementarea cerinţelor de aderare.

Cei patru preşedinţi au confirmat prin această declaraţie angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării Ucrainei în Alianţă şi implementarea standardelor NATO.

„Letonia, Lituania, Polonia şi România vor continua să promoveze sprijinul politic şi practic al Alianţei pentru Ucraina, care are drept obiectiv asigurarea capacităţii Ucrainei de a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială, exprimă disponibilitatea de a-şi consolida în continuare eforturile de coordonare vizând acordarea de sprijin politic, militar, tehnic şi umanitar cuprinzător Ucrainei, sprijină înnoirea relaţiei strategice cu Ucraina, avansând pe mai departe integrarea euro-atlantică a Ucrainei şi confirmând sprijinul ferm pentru ca Ucraina să devină membru NATO de îndată ce condiţiile o permite, convin să consolideze cooperarea în combaterea dezinformării şi a încercărilor Rusiei de rescriere a istoriei şi solicită comunităţii internaţionale să recunoască crimele comise de regimul stalinist, inclusiv Holodomorul din anii 1932-1933 în Ucraina”, se mai arată în document.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.