VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Roberta Metsola: Mulțumesc României pentru suportul continuu față de nevoile energetice ale R. Moldova

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola s-a întâlnit miercuri, 26 octombrie, la Bruxelles cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă cu care a discutat despre aderarea României la Spațiul Schengen și despre securitatea energetică. După întâlnire, Roberta Metsola a postat un mesaj pe Twitter, în care a mulțumit autorităților române pentru suportul continuu față de nevoile energetice ale Republicii Moldova.

Roberta Metsola a postat mai multe fotografii alături de mesajul: „Nu mai e timp de pierdut. Locul României este în Schengen. Împreună cu prim-ministrul României Nicolae Ciucă, garanția sprijinului Parlamentului European pentru acces imediat (în Spațiul Schengen – n.r.). Mulțumesc României pentru suportul continuu față de nevoile energetice ale Moldovei”.

Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cei doi oficiali au vorbit, de asemenea, și despre consolidarea sprijinului Uniunii Europene și al statelor membre pentru avansul Ucrainei și al Republicii Moldova în pregătirea pentru aderare la UE, „conform opțiunii lor strategice europene și în spiritul statutului lor de țări candidate”.

Menționăm că Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istorie, fiind puternic afectată de distrugerea infrastructurii energetice din țara vecină, dar și de faptul că Transnistria nu îi mai furnizează electricitate.

În prezent, Republica Molodva ia energie de avarie din România. Potrivit viceprim-ministrului Andrei Spînu, de miercuri, 26 octombrie, R. Molodva primește din România cu 50 MW mai mult, însă nu este suficient pentru a acoperi deficitul de energie din sistemul energetic al Republicii Moldova.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.