VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Regele Charles, prima declarație de la diagnosticarea cu cancer

Regele Charles a făcut sâmbătă seară prima declaraţie de când a fost diagnosticat cu cancer, folosindu-se de acest prilej pentru a mulţumi „din suflet” publicului pentru „mângâierea şi încurajarea” sa.

Într-un mesaj transmis de la Sandringham, în Norfolk, Regele Charles a spus: „Aş dori să-mi exprim cele mai sincere mulţumiri pentru numeroasele mesaje de susţinere şi urări de bine pe care le-am primit în ultimele zile. Aşa cum ştiu toţi cei care au fost afectaţi de cancer, astfel de gânduri bune sunt cea mai mare mângâiere şi încurajare.”, scrie G4Media.

Comunicatul de presă a fost publicat pe site-ul familiei regale britanice şi pe contul X.

„Este, de asemenea, încurajator să aflu cum împărtăşirea diagnosticului meu a contribuit la creşterea gradului de conştientizare şi la punerea în evidenţă a activităţii tuturor organizaţiilor care sprijină pacienţii cu cancer şi familiile acestora, în Marea Britanie şi în restul lumii. Admiraţia mea din totdeauna pentru grija şi dăruirea lor neobosite este cu atât mai mare cu cât o experimentez personal”, se adaugă în mesajul semnat „Charles R.”.

La mai puţin de 18 luni de la urcarea pe tron, regele Charles al III-lea a început luni tratamentul pentru o formă de cancer care nu a fost precizată. Se ştie doar că boala a fost depistată în timpul unei operaţii recente de hipertrofie benignă de prostată, dar că nu este vorba de cancer de prostată. Deşi va continua să îşi îndeplinească o parte din funcţiile administrative, monarhul britanic va lipsi din viaţa publică pe o perioadă nedeterminată. 

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.