În luna septembrie, țara noastră a exportat 35 de mii de tone de prune, dintre care 28 de mii au ajuns pe piețele din Uniunea Europeană și Marea Britanie. Volumul exportat reprezintă un record și este aproape similar cantităților livrate pe tot parcursul sezonului din 2022.
”Astfel, Moldova își întărește poziția pentru a deveni o putere în domeniul exportului de prune. Acest succes remarcabil se datorează sprijinului consistent acordat de proiectele USAID Moldova de-a lungul anilor. Acest sprijin a inclus îmbunătățirea calității prunelor moldovenești prin instruiri specializate, asistență în implementarea standardelor GlobalG.A.P. și GRASP, precum și suport financiar pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltă și ambalare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Pentru acest an, recolta estimată de prune va fi de 85 de mii de tone, marcând o revenire la normal după recolta de anul trecut, afectată de secetă. Din această recoltă, 70.000 de tone urmează a fi exportate.