VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Recean a participat la ceremonia de inaugurare a președintelui Erdogan: Avem intenția de a aprofunda relațiile bilaterale

Prim-ministrul Dorin Recean a reprezentat Republica Moldova la ceremonia de inaugurare a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.

Potrivit unui comunicat remis presei de Guvern, Dorin Recean a plecat la Ankara pentru a transmite intenția R. Moldova de aprofundare a relațiilor bilaterale

Republica Moldova și Turcia dezvoltă un parteneriat strategic și am transmis intenția noastră de aprofundare a relațiilor bilaterale, în special potențialul comercial-economic și de investiții reciproce,” a menționat prim-ministrul Dorin Recean. 

Oficialul a mai punctat că alături de statele europene, țările noastre, promovează agenda de pace și stabilitate în regiune. Menționăm că la ceremonie a fost prezent și ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, dar și alți 11 premieri și peste 20 de șefi de stat.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.