Premierul Natalia Gavrilița, a venit cu o reacție după ce canalele oficiale de Telegram ale președintei Sandu și a vicepremierului Andrei Spînu au fost sparte de hackeri.
”În mesajele de pe canalele de Telegram care aparțin unor oficiali din R. Moldova este vizat dl Litvinenco care astăzi vine în ședința Guvernului cu sesizarea Curții Constituționale privind scoaterea partidului Șor în afara legii. Interesant, ce falsuri și minciuni vor ieși acum, când lupta împotriva corupției și hoților aduce rezultate”, a declarat prim-ministra în debutul ședinței Guvernului.
Totodată, Natalia Gavrilița a îndemnat cetățenii să fie atenți cu informația pe care o consumă și să aplice gândirea critică când citesc știri.
”Vreau să folosesc acest prilej pentru a îndemna toți cetățenii țării să fie foarte atenți cu informația pe care o consumă. Noi vedem că aceste tehnologii informaționale pot duce la conturi sparte, mesaje false. Am văzut că circulă pe internet și diverse reclame, imagini cu domnul Budeanschi – acestea sunt falsuri! Vă rog să ne informăm corect și să aplicăm gândirea critică atunci când citim știri sau postări pe rețelele de socializare. Este o perioadă complicată, suntem într-un război hibrid cu elemente de destabilizare și trebuie să fim uniți și vigilenți”, a mai declarat prim-ministra.
Incidentul a fost comentat și de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care a fost vizat în mesajele postate de hackeri pe canalul de Telegram al Maiei Sandu și al lui Andrei Spînu.
”Am văzut și eu aceste mesaje false. Era previzibilă acțiunea lor pentru că ajungem la un final, final care nu este plăcut pentru acele grupări criminale cu care luptăm noi de mai multă vreme și care s-au unit și fac tot posibilul pentru a submina procesele care s-au pornit împotriva lor”, a comentat acesta.
Menționăm că în cadrul ședinței Guvernului, ministrul Sergiu Litvinenco a cerut includerea în ordinea de zi un proiect de hotărâre privind aprobarea sesizării către Curtea Constituțională cu privire la controlul constituționalității Partidului Politic Șor.
”Din punctul meu de vedere există toate circumstanțele constituționale pentru a depune această sesizare și pentru a se declara neconstituționalitatea acestui partid”, a conchis ministrul.