VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Reacția Maiei Sandu la candidatura lui Stoianoglo la prezidențiale: Kremlinul își dorește ca hoții să revină la putere în R. Moldova

În spatele desemnării candidatului Alexandr Stoianoglo pentru prezidențialele din toamnă stă Kremlinul, care „își dorește ca hoții să revină la putere în R. Moldova”. Așa a comentat șeful statului, Maia Sandu, candidatura fostului procuror general care va fi susținută de Partidul Socialiștilor.

„Oligarhii și Kremlinul au bătut palma și și-au găsit un candidat. Este clar că Kremlinul își dorește ca hoții să revină la putere în R. Moldova. Pentru că Kremlinul știe că hoții vor vinde țara noastră. Și respectiv cei de la Kremlin o vor putea folosi în scopurile lor. Noi trebuie să fim în continuare uniți și vigilenți și să nu permitem oligarhilor, hoților să revină. Noi avem un drum clar, avem o misiune serioasă – să facem ordine în țară. Să construim bunăstare, să asigurăm pace în continuare, să avem justiție dreaptă și un stat care poate proteja și asigura o viață bună pentru fiecare cetățean”, a declarat Maia Sandu într-un interviu, citat de newsmaker.md.

La începutul acestei săptămâni, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat că renunță la prezidențiale și a declarat că PSRM îl va susține în scrutinul din toamnă pe fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care a fost prezentat drept candidat „apartinic”.

Alexandr Stoianoglo a fost procuror general din noiembrie 2019 până în octombrie 2021, atunci când a fost suspendat din funcție, fiind cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. La aproape doi ani, în septembrie 2023, printr-un decret al Maiei Sandu, Stoianoglo a fost demis.

În octombrie 2024, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit că autoritățile de la Chișinău i-au încălcat drepturile lui Alexandr Stoianoglo atunci când l-au suspendat din funcția de procuror general, în 2021.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.