VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Reacția Inspectoratului pentru Protecția Mediului la acuzațiile lui Ion Ceban

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a venit cu o reacție după ce edilul Capitalei, Ion Ceban, s-a plâns că inspectorii de la Inspectoratul de Mediu ar fi stopat intenționat accesul la platforma municipală din strada Calea Ieșilor.

Instituția subliniază că pe strada Calea Ieșilor de către serviciile subordonate Primăriei mun. Chișinău a fost format un platou pentru depozitarea deșeurilor vegetale, din construcții (inclusiv de la demolări), cât și a deșeurilor municipale, acumulate în urma salubrizării orașului Chișinău, în lipsa unui proiect de execuție, avizat pozitiv de autoritățile de mediu, competente în acest sens.

Această faptă ilegală contravine prevederilor actelor normative și legislative de mediu. Prin urmare, întru prevenirea unor eventuale daune cauzate mediului înconjurător și altor valori ocrotite de lege, în temeiul competenței statuate, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, în scopul neadmiterii depozitării deșeurilor de orice tip, în spații neautorizate, a emis Decizia cu privire la suspendarea acțiunilor persoanelor fizice/ juridice, care contravin prevederilor legislației de mediu în vigoare, fiind adusă la cunoștință Direcției Generale Locativ-Comunală și Amenajare a Consiliului municipiului Chișinău, responsabilă de gestionarea terenului pe care are loc depozitarea deșeurilor descrise mai sus, până la obținerea actelor permisive de mediu.

În acest context, la speță, poziția Inspectoratului pentru Protecția Mediului rămâne fermă și neschimbată, atâta timp cât legislația prevede realizarea legală a procesului de prevenire/reducere a efectelor negative asupra mediului pe care le pot avea activitățile de depozitare a deșeurilor,” se arată în comunicatul remis.

Citește și: DOC/ CSE Chișinău a instituit situație excepțională teritorială: Guvernul să intervină imediat

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.