VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Războiul lui Alaiba împotriva condicii de reclamații, încheiat. Registrul va fi eliminat din localuri

Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, și-a atins scopul țintit de mai multe luni. Condica de reclamații și sugestii, obligatorie până acum în localuri, a fost eliminată printr-o decizie de azi a Guvernului. Anularea acestui registru a fost introdusă într-un nou pachet de reducere a birocrației propus spre aprobare de ministrul Dumitru Alaiba.

„Eliminăm condica de reclamații și alte prevederi cu privire la protecția consumatorilor. Este o reminiscență sovietică. Există multe alte metode de a proteja consumatorii”, a declarat Dumitru Alaiba.

În total, noul pachet de debirocratizare prevede modificarea a 12 acte legislative cu un impact pentru economie de cel puțin 183 de milioane de lei anual.

„Reparăm legislația cu privire la bursele de mărfuri, una dintre prevederi este să recunoaștem bursele de mărfuri licențiate în UE, aici impactul este pe transparență și prevenirea corupției. Excludem extrasele în relațiile cu deținătorii rețelelor de utilități publice, astfel încât agenții economici, persoanele fizice să se poată conecta la rețele de gaze, electricitate și apă mult mai ușor și mai ieftin. Excludem plățile pentru instruirile igienice și asigurarea oferirii acestora la distanță, doar aici cu impact de 10 milioane de lei și excludem obligativitatea instruirii periodice pentru șefii unităților desemnați în domeniul securității și sănătății, cu un impact cu 80 de milioane de lei”, se mai arată în proiectul citit la ședința Guvernului de ministrul Dezvoltării Economice.  

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.