VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 646: Autorităţile ruse îi aduc noi acuzaţii penale lui Aleksei Navalnîi

Update: Rusia a formulat noi acuzaţii penale împotriva lui Aleksei Navalnîi, a anunţat vineri opozantul, care execută deja o pedeapsă în închisoare, în timp ce Moscova îşi intensifică represiunea împotriva tuturor vocilor disidente pe măsură ce se apropie alegerile prezidenţiale, unde cel mai probabil Vladimir Putin va candida din nou, relatează Reuters.

Activistul anticorupţie, unul dintre cei mai mediatizaţi critici ai Kremlinului, a scăpat la limită de la moarte când a fost otrăvit în august 2020, petrecând câteva luni de convalescenţă în Germania.

Arestat în ianuarie 2021 la întoarcerea sa din Germania, Alekseï Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a fost de atunci condamnat la pedepse grele cu închisoarea, dintre care cea mai recentă, în august, a fost de 19 ani pentru „extremism”.

Navalnîi a declarat vineri pe reţelele sociale că a fost informat de noi acuzaţii penale împotriva sa. Autorităţile îl acuză acum de „vandalism”, ceea ce ar putea adăuga încă trei ani la pedeapsa sa, a declarat el, citând o scrisoare a Comitetului rus de Anchetă rus, pe care a primit-o în închisoare.

Navalnîi are deja sentinţe care totalizează peste 30 de ani de închisoare pentru acuzaţii pe care le neagă.

Închis într-o colonie penitenciară îndepărtată, el a petrecut o mare parte din ultimii doi ani în izolare pentru o serie de presupuse infracţiuni.

În anunţul făcut prin intermediul asociaţilor săi, el a declarat că a fost acuzat acum în temeiul articolului 214 din codul penal, care se referă la vandalism. „Nu am nicio idee despre ce este articolul 214 şi nu am unde să mă uit. Veţi şti înaintea mea”, a declarat el pe canalul său Telegram. „Ei chiar iniţiază un nou dosar penal împotriva mea la fiecare trei luni. Rareori un deţinut închis într-o celulă solitară timp de peste un an are o existenţă socială şi politică atât de vibrantă”, a comentat ironic disidentul, citat de news.ro.

Update: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Moscova nu a văzut niciun semn că Kievul este pregătit să se îndrepte spre o soluție politică și că nu există niciun motiv pentru ca Rusia să schimbe obiectivele „operațiunii sale militare speciale” din Ucraina.

Lavrov a făcut această declarație în cadrul unei conferințe de presă susținute în Skopje, în Macedonia de Nord.

Update: Zelenski a spus că războiul se află într-o nouă etapă, iar iarna va complica luptele, după o contraofensivă de vară care nu a dat rezultatele dorite din cauza lipsei de armament și de forțe terestre. Totuși, în ciuda eșecurilor, el a spus că Ucraina nu va renunța.

„Avem o nouă fază a războiului, iar acesta este un fapt. Iarna, în general, reprezintă o nouă fază a războiului”, a declarat Zelenske într-un interviu acordat joi pentru The Associated Press în Harkov, în nord-estul Ucrainei.

Întrebat dacă este mulțumit de rezultatele contraofensivei, el a dat un răspuns complex.: „Uitați, noi nu dăm înapoi, sunt mulțumit. Luptăm cu a doua (cea mai bună) armată din lume, sunt mulțumit”. Pierdem oameni, nu sunt mulțumit. Nu am primit toate armele pe care le doream, nu pot fi mulțumit, dar nici nu mă pot plânge prea mult”.

Update: Ucrainenii spun că armata rusă a avut pierderi mari ieri: 1.280 soldați, 13 tancuri, 32 de alte blindate de luptă, 22 de tunuri, 2 lansatoare multiple de rachete, 2 sisteme antiaeriene, 13 echipamente speciale și 38 diferite vehicule.

Presa ucraineană scrie că, în ultima zi, unitățile ruse au contraatacat mai multe poziții în zona Avdiivka, acolo unde au ocupat mai multe tranșee ale ucrainenilor de pe linia frontului.

Între timp, Armata ucraineană a doborât, noaptea trecută, 18 din cele 25 de drone de atac lansate de Rusia.

Forțele aeriene ucrainene au raportat, de asemenea, distrugerea uneia dintre cele două rachete de croazieră trase de ruși.

Nu există deocamdată informații despre pagubele provocate de atacurile, ce ar fi fost lansate din sud-vestul Rusiei și din Crimeea și ar fi vizat în principal estul și sudul Ucrainei.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.