VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război în Ucraina, ziua 392. Lavrov: Livrarea de obuze cu uraniu sărăcit Ucrainei ar constitui „o agravare serioasă” a conflictului

UPDATE 17:50 Livrarea de către Londra Ucrainei a unor muniţii ce conţin uraniu sărăcit, evocată recent de o responsabilă britanică, ar constitui „o agravare serioasă” a conflictului, a atenţionat miercuri şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, informează AFP.

„Acesta este un pas spre o agravare suplimentară, o agravare serioasă” a conflictului, a declarat Serghei Lavrov în timpul unei conferinţe de presă la Soci, în sudul Rusiei, evocând consecinţe asupra sănătăţii populaţiei şi un risc de contaminare a solurilor.

Ministrul de stat britanic pentru apărare, Annabel Goldie, a afirmat luni că unele din obuzele cu care vor fi echipate cele 14 tancuri Challenger 2 pe care Marea Britanie le va oferi Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia vor fi obuze perforante care conţin uraniu sărăcit.

Muniţiile cu uraniu sărăcit, folosite în bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii în 1999, sunt utilizate în proiectilele antitanc, având o eficienţă deosebită în perforarea blindajelor. Aceste proiectile au însă efecte foarte nocive pentru sănătatea oamenilor din zonele unde sunt folosite.

UPDATE 16:50 O instanță militară din Rusia a dispus miercuri arestarea comandantului adjunct al districtului militar centru al Gărzii Naționale a Rusiei, general-maiorul Vadim Dragomirețki, acesta fiind acuzat de luare de mită în contextul în care suspiciuni de corupție planează și asupra comandantului Rosgvardia, generalul Viktor Solotov, considerat omul de încredere al președintelui Vladimir Putin înainte de declanșarea războiului din Ucraina, relatează Reuters.

Deputatul rus Alexander Khinshtein, secretarul adjunct al partidului Rusia Unită condus de Vladimir Putin, a declarat luni că procurorii militari au deschis un dosar penal pe numele lui Dragomirețki după ce acesta a fost acuzat de primirea unor sume mari de bani.

Khinstein a mai spus că generalul este suspectat că a primit mită de la un contractor militar pentru acordarea unui contract în regiunea Moscovei.

Presa de stat rusă scrie că datele preliminare ale anchetei arată că în conturile lui Dragomirețki ar fi intrat 19 milioane de ruble (în jur de 250.000 de dolari).

Astfel de arestări sunt extrem de rare în Rusia, țară cunoscută pentru corupția sa generalizată care nu face rabat nici de la forțele armate ale țării.

Viktor Zolotov, comandantul Gărzii Naționale, era considerat înainte de declanșarea războiului din Ucraina unul dintre generalii în care președintele Vladimir Putin are cea mai mare încredere, nefiind însă clar în ce măsură acesta a rămas în grațiile liderului de la Kremlin după ce unitățile sale au suferit pierderi uriașe în timpul luptelor.

UPDATE 15:50 Reconstruirea economiei Ucrainei, după invazia declanşată de Rusia în urmă cu un an, este estimată în prezent să coste 411 miliarde de euro, de 2,6 ori mai mult decât Produsul Intern Brut al Ucrainei în anul 2022, arată un nou studiu realizat de Banca Mondială, Naţiunile Unite, Comisia Europeană şi Ucraina, transmite Reuters.

Estimarea publicată miercuri acoperă o perioadă de un an de la debutul invaziei ruseşti, la 24 februarie 2022, şi cuantifică pagubele fizice directe provocate infrastructurii şi clădirilor, impactul asupra vieţii şi mijloacelor de trai ale oamenilor precum şi costul reconstrucţiei, a informat Banca Mondială.

Suma de 411 miliarde de dolari reprezintă o revizuire dramatică faţă de estimarea anterioară de 349 miliarde de dolari, avansată de Banca Mondială în luna septembrie a anului trecut.

Noua estimare vine la o zi după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat că a ajuns la un acord cu Guvernul ucrainean pentru un acord pe patru ani în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari. Acordul cu FMI ar putea permite autorităţilor de la Kiev să obţină ajutoare suplimentare, în valoare de miliarde de dolari, de la alte organisme, după ce va fi aprobat de board-ul FMI, în următoarele săptămâni.

UPDATE 15:20 Aproape 20 de persoane au fost rănite în urma atacului lansat de ruși asupra unei clădiri rezidențiale din orașul Zaporojie, conform oficialilor ucraineni, citați de The Guardian.Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat miercuri o înregistrare video care arată momentul în care o rachetă rusească lovește blocul de locuințe.

UPDATE 14:00 Președintele Ucrainei, Volodimir Zekenski, a vizitat pozițiile militare ucrainene de pe linia frontului din apropierea orașului Bahmut, aflat sub asediu în estul țării, potrivit unui comunicat al biroului său, relatează The Guardian.

În timpul vizitei sale, Zelenski a ascultat „rapoarte privind situația operațională și desfășurarea ostilităților pe linia frontului”, se arată în comunicat.

De asemenea, el s-a întâlnit cu militari ucraineni și a ținut un moment de reculegere în memoria celor căzuți în război.

Zelenski a fost citat spunând: „Sunt onorat să mă aflu astăzi aici, în estul țării noastre, în Donbas, și să îi premiez pe eroii noștri, să vă mulțumesc, să vă strâng mâna. Vă mulțumesc pentru că ați protejat statul, suveranitatea, estul Ucrainei”.

Iuliia Mendel, o fostă purtătoare de cuvânt a lui Zelenski, a împărtășit o înregistrare video care, potrivit ei, îl arată pe președinte în apropiere de Bahmut.

UPDATE 13:50 Președintele rus Vladimir Putin nu a reușit să asigure parteneriatul bilateral „fără limite” cu China pe care probabil a sperat să îl obțină, a declarat un think tank american, potrivit Sky News.

Această afirmație vine după o vizită de profil înalt la Moscova a președintelui chinez Xi Jinping, în cadrul căreia cei doi lideri au semnat o declarație comună în care au afirmat că relațiile lor se află la „cel mai înalt nivel din istorie”.

În cea mai recentă actualizare a sa, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) – care a furnizat analize pe tot parcursul conflictului din Ucraina – a subliniat că declarația „afirmă angajamentul Rusiei și al Chinei față de suveranitatea statului celeilalte părți”.

Cu toate acestea, ISW a remarcat că angajamentele luate au fost „în mod notabil dezechilibrate”, indicând că Xi este de acord cu o „versiune mai rezervată a relațiilor ruso-chineze decât își dorește probabil Putin”.

„Putin probabil că nu a reușit să asigure exact tipul de parteneriat de care are nevoie și pe care și-l dorește, iar Xi va pleca probabil de la Moscova după ce a obținut asigurări care sunt mai unilaterale decât a vrut Putin să fie”, a adăugat ISW.

UPDATE 13:30 Ministerul britanic al Apărării a publicat miercuri o nouă actualizare zilnică a informațiilor privind războiul din Ucraina, care urmărește îndeaproape ce se întâmplă pe frontul din Bahmut, relatează Sky News.

Serviciile secrete britanice afirmă că, în ultimele zile, forțele ucrainene au inițiat un contraatac la vest de Bahmut, în Donețk, ceea ce este probabil să „reducă presiunea pe ruta de aprovizionare H-32 amenințată”.

„Luptele continuă în jurul centrului orașului, iar apărarea ucraineană rămâne în pericol de a fi învăluită dinspre nord și sud”.

Dar Ministerul Apărării spune că există o „posibilitate realistă” ca atacul rusesc asupra orașului „să piardă impulsul limitat pe care îl obținuse, parțial din cauza faptului că unele unități ale Ministerului rus al Apărării au fost realocate în alte sectoare”.

UPDATE 13:00 Mai multe posturi de radio rusești din Crimeea au cerut miercuri evacuarea regiunii după ce transmisiunile lor au fost din nou deturnate de pirații ucraineni, relatează Ukrainska Pravda.

„Există rapoarte despre interceptarea semnalului al unui post sau altul de radio. Se răspândesc informații despre evacuarea din peninsulă folosind traversări cu feribotul și alte prostii”, a declarat joi Mihail Razvozhaev, guvernatorul orașului Sevastopol.

Guvernatorul orașului Sevastopol a subliniat că în cazul luării unei asemenea decizii informația va fi transmisă pe toate posturile de radio simultan.

„Fluxurile mai multor posturi de radio au fost întrerupte în Crimeea. Emițătoarele au fost oprite și cauzele hacking-ului sunt eliminate”, a anunțat și Oleg Kryuchkov, consilier al șefului Crimeii.

Razvozhaev a mai spus că deturnarea canalelor de radio este legată de un atac cu drone care ar fi avut loc miercuri dimineața asupra portului Sevastopol.

UPDATE 10:40 Fondul Monetar Internaţional (FMI) anunţă că a ajuns la un acord cu Guvernul ucrainean în vederea implemenătii unui plan de ajutorare în valoare totală de 15,6 miliarde dolari, relatează AFP.

Planul urmează să permită ”susţinerea reluării unei creşteri economice treptate şi să creeze totodată condiţiile unei creşteri (economice) pe termen lung în contextul reconstrucţiei după conflict, pe drumul aderării la Uniunea Europeană (UE)”, a anunţat marţi într-un comunicat FMI.

UPDATE 10:20 Un atac cu drone a fost declanșat în această dimineață în regiunea Kiev: o clădire de locuințe a fost atacată, ucigând 3 persoane, în timp ce în jur de 20 de oameni au fost duși la spital, scrie presa ucraineană. Poliția și serviciile de urgență au evacuat peste 200 de persoane. O parte a clădirii căminului a fost aproape complet distrusă.

UPDATE 9:30 Dronele de suprafață ale forțelor ucrainene au atacat Sevastopolul miercuri dimineață. Flota rusă a Mării Negre susține că a respins atacul, transmite guvernatorul orașului Mihail Răzvozhaev. Atacul vine în contextul în care  sâmbătă Vladimir Putin a efectuat o vizită-surpriză în Crimeea, pentru a marca anexarea peninsulei. Liderul de la Kremlin s-a dus la baza rusă de la Sevastopol, portul de ataş al Flotei ruse la Marea Neagră.

Atât presa rusă, cât și cea ucraineană, relatează că miercuri dimineața Armata Ucraineană a desfășurat un atac asupra portului Sevastopol, principala baza navală a Flotei Ruse de la Marea Neagră.

Oficialii ruși vorbesc despre mai multe drone navale care ar fi încercat să intre în port și să lovească navele de luptă rusești, dar ar fi fost anihilate. Imaginile de pe rețelele de socializare par a arăta cel puțin o dronă navală care arde pe suprafața apei.

În același timp sunt raportate tiruri antiaeriene și un boom sonic deasupra orașului Sevastopol, produs cel mai probabil de aeronavele ruse care au zburat la mică altitudine, posibil în încercarea de a intercepta drone aeriene. Boomul sonic este o puternică vibrație a aerului, produsă atunci când o aeronavă supersonică depășește viteza sunetului. El se aude ca o explozie puternică și poate sparge ferestrele caselor dacă aeronava zboară prea jos.

UPDATE 8:30 În ziua de 21 martie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au respins 114 atacuri inamice în partea de est a frontului, informează Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Totodată, în cursul nopții de 21 spre 22 martie, forțele ruse au lansat un alt atac aerian masiv cu drone Shahed-136. Potrivit informațiilor preliminare, 16 drone din cele 21 lansate de inamic au fost distruse de apărătorii ucraineni, a declarat Statul Major General.

Agresorul rus nu încetează să ignore legile și obiceiurile războiului, bombardând zonele populate și infrastructura critică, se mai arată în raportul Statului Major.

  • Statele Unite şi-au schimbat planurile şi vor furniza Ucrainei 31 de tancuri Abrams M1-A1 în loc de variantele mai noi M1-A2 planificate anterior, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, scrie CNN.

Scopul este de a grăbi livrarea acestora. Şi sistemele de apărare antirachetă Patriot vor fi trimise în Ucraina mai repede decât era planificat iniţial, pentru că ucrainenii au dovedit că pot învăţa rapid, au declarat oficiali din domeniul apărării.

„Departamentul Apărării, în strânsă coordonare cu Ucraina, a luat decizia de a furniza varianta M1-A1 a tancului Abrams, ceea ce ne va permite să avem termene de livrare semnificativ mai rapide şi să livrăm Ucrainei această capacitate importantă până în toamna acestui an”, a declarat marţi generalul Patrick Ryder într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că SUA vor furniza Ucrainei şi „blindaje şi sisteme de armament avansat” care au „o capacitate foarte similară” cu M1-A2, inclusiv o mitralieră grea de calibrul 50 şi un tun de 120 mm.

Schimbarea de planuri permite o devansare cu câteva luni a calendarului iniţial de livrare, care ar fi putut dura un an sau mai mult.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.