Se împlinesc 333 de zile de rezistență eroică a poporului ucrainean în fața agresiunii neprovocate și fără precedent a Rusiei față de Ucraina. Situația de pe linia frontului rămâne una extrem de tensionată în special în regiunile Donețk și Lugansk unde au loc lupte crâncene.
UPDATE 19:30: Guvernul de la Kiev l-a demis pe ministrul adjunct al Infrastructurii și Dezvoltării Comunităților, Vasil Lozinski, care a fost reținut după ce a fost acuzat că a primit o mită de 400.000 de dolari, anunță Kyiv Independent.
„Guvernul Ucrainei se ghidează după principiul toleranței zero față de corupție și continuă să construiască o infrastructură anticorupție”, a precizat Cabinetul de miniștri într-o declarație, potrivit Kyiv Independent.
Lozinski a fost reținut pe 21 ianuarie. Potrivit rfi.ro, banii reprezentau o mită pentru aranjarea unei licitații de achiziții publice. Lozinski și complicii săi ar fi plănuit să pună mâna pe o parte din cele 1,68 miliarde de grivne (46 de milioane de dolari) pe care statul le-a alocat pentru achiziționarea de generatoare și alte echipamente. Potrivit biroului, aceștia au fost de acord să acorde contractul unui ofertant cu prețuri umflate în schimbul unor comisioane. Lozinski ar fi fost reținut în flagrant delict.
Biroul Anticorupție a declarat că 150 dintre angajații săi au participat la această operațiune. Dacă va fi găsit vinovat, Lozynskiy ar putea primi până la 12 ani de închisoare.
UPDATE 17:50: Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat azi că situația „va fi foarte grea” pentru Rusia în contextul în care Ucraina primește armament greu de la Occident și a avertizat că Moscova „nu ar trebui să-și facă iluzii”, relatează Tass.
Potrivit acestuia, rezultatele întâlnirii aliaților occidentali ai Ucrainei de la baza Ramstein sugerează că Occidentul va continua să furnizeze arme Ucrainei pentru o lungă perioadă de timp ceea ce va duce la o uzură a Rusiei. De asemenea, el își exprimă speranța că un conflict prelungit poate duce la crearea unei noi alianțe militare, care se va plasa împotriva SUA.
UPDATE 15:19: Ministerul Apărării ucrainean a negat duminică informaţiile vehiculate în presă conform cărora a semnat contracte la suprapreţ pentru produsele alimentare destinate militarilor săi.
Digi24.ro scrie că reacţia ministerului ucrainean are loc după ce sâmbătă mai multe publicaţii naţionale au acuzat instituţia că a încheiat un contract la preţuri „de două-trei mai mari” decât tarifele actuale în vigoare pentru produsele alimentare de bază.
Contractul în cauză, valabil pentru 2023, ar fi de 13 miliarde de grivne, sau 350 de milioane de dolari la cursul actual, potrivit site-ului de ştiri ZN.UA.
UPDATE 14:00: Președintele Volodimir Zelenski acuză Rusia că „distruge piața alimentară”, blocând trecerea a peste 100 de nave cu alimente „de săptămâni”, relatează CNN.
Zelenski a făcut aceste observații într-un discurs adresat participanților la Conferința miniștrilor agriculturii de la Berlin.
„În acest moment, în timp ce discutăm la acest forum, peste 100 de nave care transportă alimente așteaptă lângă Bosfor (strâmtoarea din Turcia). De ce? Pentru că trebuie inspectate, iar reprezentanții ruși blochează această inspecție”, a spus Zelenski. „Navele sunt reținute săptămâni întregi”, a precizat președintele ucrainean.
UPDATE 13:00: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a felicitat pe ucraineni de Ziua Unităţii, declarându-se convins că Ucraina va câștiga războiul declanșat de Vladimir Putin în urmă cu aproape un an.
UPDATE 12:00: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, le-a cerut sâmbătă preoţilor să se implice mai mult în campania militară din Ucraina, să-i mobilizeze pe enoriaşi pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente pentru soldaţi, ba chiar să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual, transmite EFE, conform Agerpres.
„Dacă spunem că biserica este alături de poporul său, fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie. Trebuie să ne mobilizăm enoriaşii pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente”, a declarat Kirill, citat de agenţia oficială RIA Novosti, cu prilejul unei reuniuni cu reprezentanţii clerului la Catedrala Epifaniei din Moscova.
Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse nu s-a mulţumit doar să ceară ajutor material pentru participanţii la invazia Rusiei în Ucraina, ci le-a cerut preoţilor să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual soldaţilor.
UPDATE 10:00: Rusia a intensificat bombardamentele asupra regiunilor din estul Ucrainei în afara liniei principale a frontului din zona industrială Donbas, au declarat sâmbătă oficiali din regiunile Zaporojie și Sumî.