VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Răspunsul Moscovei, după ce România a decis reducerea personalului diplomatic din Ambasada rusă la Bucureşti

Moscova a introdus, ca represalii, cote pentru numărul de membri ai personalului instituţiilor diplomatice şi consulare ale României în Rusia, transmite Ministerul rus de Externe într-un comunicat postat joi pe site-ul său oficial, conform agenţiei de presă RIA Novosti.

Astfel, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României la Moscova a fost convocat joi la MAE rus, unde partea rusă l-a informat în legătură cu introducerea acestor cote privind numărul personalului diplomatic și tehnico-administrativ al României.

„În data de 3 august, însărcinatul cu afaceri al României în Federaţia Rusă, Cosmin Constantin Ioniţă, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă din partea ministerului privind introducerea de cote pentru numărul de personal al instituţiilor diplomatice şi consulare ale României în Rusia, ca răspuns simetric la limitele impuse Ambasadei Rusiei la Bucureşti şi Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa”, a precizat instituţia diplomatică a Federaţiei Ruse, potrivit digi24.ro.

„Luând în considerare politica neprietenoasă dusă cu consecvenţă de autorităţile române faţă de Federaţia Rusă, îndreptată inclusiv spre crearea unor obstacole artificiale şi prin nimic justificate în calea funcţionării reprezentanţei diplomatice şi a instituţiei consulare ale Rusiei în România, MAE (rus) îşi rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare de răspuns, adecvate situaţiei create ca rezultat al acţiunilor Bucureştiului”, se subliniază în comunicatul Ministerului de Externe rus.

Totodată, MAE român transmite că întreaga responsabilitate a acestor măsuri de reducere a cifrei agenților diplomatici și a funcționarilor tehnico-administravi aparține Rusiei, pentru războiul declanșat în Ucraina.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei României la Moscova a fost convocat astăzi, 3 august 2023, la MAE rus. În cadrul întrevederii, partea rusă a informat în legătură cu introducerea de cote identice privind numărul personalului diplomatic și tehnico-administrativ al României în statul de reședință, în corespondență cu decizia autorităților române din data de 8 iunie 2023, prin care a fost limitat numărul personalului Ambasadei Federației Ruse la București.

Măsura nu afectează personalul diplomatic și administrativ al României aflat la post în Rusia. Ministerul Afacerilor Externe reamintește că întreaga responsabilitate pentru adoptarea măsurilor recente de reducere a numărului de agenți diplomatici și funcționari tehnico-administrativi în relația bilaterală aparține exclusiv părții ruse, în condițiile continuării războiului ilegal de agresiune în Ucraina și a creșterii riscurilor de securitate în regiunea Mării Negre”, transmite MAE român.

La 8 iunie, Ministerul de Externe al României a informat asupra deciziei autorităţilor de la Bucureşti de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă, conform unui comunicat al MAE român.

Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România a fost redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%, precizează MAE. Ulterior, MAE a transmis că 40 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti, împreună cu membrii de familie, urmează să părăsească teritoriul României la bordul unei aeronave civile aparţinând unei companii aeriene ruseşti.

Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 („În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză”) şi reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.