VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Radu Marian, după anunțul Comisiei Europene: Mergem hotărât spre obiectivul nostru de a deveni membri UE până în 2030

Deputatul Radu Marian a venit cu o reacție, după ce Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE.

Potrivit parlamentarului, deschiderea negocierilor înseamnă că începem propriu zis procesul de aderare.

Zi istorică pentru Republica Moldova. Deschiderea negocierilor înseamnă că începem propriu zis procesul de aderare. Decizia de astăzi a Comisiei este și o recunoaștere a efortului nostru comun – al instituțiilor statului, care muncesc pentru a transforma țara, precum și al cetățenilor, care aleg pacea, democrația și dezvoltarea. Toate astea în pofida amenințărilor și presiunilor care vin de la Kremlin. Felicitări tuturor cetățenilor. Mergem hotărât spre obiectivul nostru de a deveni membri UE până în 2030”, a comentat Radu Marian.

Reamintim că Comisia Europeană a prezentat astăzi raportul privind progresele înregistrate de Moldova și urmează să recomande începerea negocierilor pentru aderare. În acest context, la Bruxelles a mers ministrul de Externe, Nicu Popescu, care va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni unde va discuta despre raportul de extindere al UE.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.