VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova, gazda unui nou campionat de dans sportiv ce a adunat 29 de țări

Republica Moldova a fost gazdă a două turnee majore la dans sportiv. În premieră, țara noastră a organizat Campionatul European, rezervat seniorilor, proba standard adult, la care au participat 56 de perechi din 29 de țări.

La festivitatea de deschidere a competiției a participat secretarul de stat pe domeniul sportului Sergiu Gurin, care a mulțumit Federației Internaționale de Dans Sportiv, pentru faptul că a acceptat ca țara noastră să organizeze un asemenea eveniment sportiv important.

În competiția europeană, rezervată seniorilor, proba standard, Republica Moldova a ocupat locul I prin perechea Alexei Gluhov/Anastasia Glazunova. Pe locul secund s-a situat tandemul din România Rareș Cojoc/Andreea Matei, iar podiumul a fost completat de dansatorii germani Tomas Fainsil/Violetta Fainsil.

Aceeași performanță țara noastră a realizat-o și la Campionatul European, rezervat vârstei până la 21 de ani, zece dansuri. Pe primul loc a urcat perechea din Republica Moldova Vladimir Cebanu/Sofia Chiorescu, locul II a revenit reprezentanților din Lituania Domantas Belevicius/Dominyka Brantaite iar medalia de bronz a fost cucerită de dansatorii moldoveni Lucian Angheluță/Ionela Ursu.

La competiția continentală, la această categorie de vârstă, au participat 26 de perechi din 18 țări.

Cele două turnee la dans sportiv organizate de către țara noastră s-au desfășurat cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.