VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Procurorii au descins cu 25 de percheziții în șase localități din țară, urmare a capturii de contrabandă cu 3,8 milioane țigarete, la punctul de trecere a frontierei Vulcănești-Vinogradovca

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalități Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), Serviciului Vamal (SV) și Poliției de Frontieră au desfășurat marți,9 august, 25 de percheziții, în șase localități din țară, în cazul de contrabandă din 31 iulie de la punctul de trecere a frontieră Vulcănești-Vinogradovca, cu peste 3,8 milioane țigări.

Perchezițiile au avut loc la domiciliile, în automobilele fondatorilor și administratorilor unor companii cu activitate în domeniul importului, producerii și comercializării produselor din tutungerie, precum și la sediile, oficiile, secțiile de producere, depozitele și magazinele comerciale. Acestea au durat 14 ore, iar în rezultat au fost ridicate inclusiv dispozitive de comunicare și stocare a informației, documente contabile, înscrisuri de ciornă privind dubla evidență contabilă, precum și mostre ale țigaretelor și materiei prime pentru expertizele comparative în raport cu cele indisponibilizate la punctul de frontieră Vulcănești-Vinogradovca. De asemenea, au fost ridicați paleți de materiale de ambalare a țigaretelor, cu date de producere false din trecut, care ar fi fost folosite în scopul inducerii în eroare a autorităților de investigații, în situația contrapunerii loturilor de contrabandă cu loturile fabricate de companiile investigate.

În investigațiile desfășurate, oamenii legii au constatat faptul că țigaretele erau fabricate atât în mod oficial, cât și la negru. Acestea era apoi transportate și vândute în statele membre ale CSI și Uniunii Europene, în cantități semnificative, activitate din care obțineau venituri enorme.

Autoritățile de investigație au stabilit și faptul că persoanele vizate din dosar efectuau tranzacții fictive cu materie primă, de milioane de lei, către alte companii inclusiv neidentificabile la acest stadiu al investigațiilor, inclusiv din regiunea transnistreană, astfel încât marfa să nu poată fi urmărită de către autorități.

Investigațiile continuă, în vederea cercetării altor aspecte ale infracțiunilor și ramificațiilor implicate, timp în care persoanele vizate se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.