VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Procesul de aderare la UE a Ucrainei și R. Moldova, susținut financiar și de Danemarca

Pentru a marca lansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană, guvernul Danemarcei alocă peste 20 de milioane de euro pentru a sprijini parcursul european al autorităților de la Kiev și Chișinău. Anunțul a fost făcut de ministrul danez de Externe, citat de Moldova1.

Cele peste 20 de milioane de euro fi alocate până în 2030 și vor ajuta în special cele două țări să stabilească structurile administrative și legislația necesare pentru a se apropia de aderarea la UE. Pe termen lung, sprijinul va include și țările candidate din Balcanii de Vest.

„Sunt încântat că putem începe acum negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova. Întotdeauna am spus că extinderea UE nu înseamnă să coborâm ștacheta pentru aderare, ci să ajutăm țările candidate să o depășească, iar acum ajutăm Ucraina și Moldova exact în acest sens. O extindere reușită a UE este esențială pentru stabilitatea Europei. Securitatea noastră, a tuturor, este consolidată atunci când țările din vecinătatea UE își sporesc rădăcinile europene și se apropie de oportunitatea de pace, stabilitate și prosperitate pe care o reprezintă UE”, a declarat ministrul afacerilor externe, Lars Løkke Rasmussen.

Noile fonduri pentru Ucraina și Moldova vor fi ancorate într-un instrument din cadrul Programului danez de vecinătate, care sprijină deja procesele de reformă ale țărilor din vecinătatea estică, care sunt esențiale pentru apropierea acestora de UE. Pe lângă contribuția la crearea structurilor administrative și a legislației, instrumentul va sprijini, de asemenea, vizitele de studiu și educația civică.În cele din urmă, instrumentul va acoperi și țările candidate din Balcanii de Vest.

Precizăm că astăzi, 25 iunie, va fi convocat Consiliul pentru Afaceri Generale, care va aproba cadrul de negocieri la nivel de miniștri. Conferința pentru Ucraina va începe după amiază, iar conferința în care se va da startul negocierilor cu Republica Moldova este programată pentru ora 18.00. În cadrul Conferinței, premierul Dorin Recean va prezenta poziția de negociere a țării noastre, prin care Republica Moldova va confirma că acceptă cadrul de negociere propus de Uniunea Europeană.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.