Directorul Serviciului Instrumente de Politică Externă al Comisiei Europene, Peter M.Wagner, se află într-o vizită în Republica Moldova în cadrul căreia a avut deja o întrevedere cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Oficialii au discutat despre aportul țărilor membre ale UE la realizarea dezideratului de modernizare a sectorului de apărare și securitate al R. Moldova, în special prin intermediul Instrumentului European pentru Pace (EPF).
Astfel, ministrul Apărării i-a mulțumit oficialului european pentru asistența consistentă oferită, până în prezent, în formă de echipament medical și de geniu, pentru efectivul Armatei Naționale, în cadrul proiectului EPF demarat în 2021.
Demnitarii au discutat și despre cooperarea cu țările UE și organizațiile internaționale, despre situaţia de securitate regională, prioritățile din domeniul apărării și parcursul european al Moldovei.
Alte subiecte discutate s-au referit la contribuția Republicii Moldova la menținerea păcii și stabilității la nivel internațional, prin participarea în misiuni, inclusiv sub egida UE, dar și intenția de a extinde prezența militarilor Armatei Naționale în operații de pacificare la nivel mondial.