VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Prioritățile Băncii Centrale pentru următorii ani, discutate de Anca Dragu cu ambasadorul SUA

Consolidarea instituțiilor financiare, modernizarea sistemului de plăți, securitatea cibernetică și independența și integritatea băncii centrale au fost subiectele principale ale unei întâlniri dintre guvernatoarea Băncii Naționale, Anca Dragu, și ambasadorul SUA la Chișinău, Kent D. Logsdon.

Potrivit unui comunicat al BNM, Anca Dragu s-a referit la obiectivele mandatului său, subliniind importanța asigurării independenței și integrității băncii centrale, contribuția la procesul de aderare la Uniunea Europeană, asigurarea stabilității prețurilor, precum și a stabilității financiare. Guvernatoarea a menționat că îmbunătățirea accesului la finanțare a companiilor este un obiectiv important, menit să asigure creșterea sectorului privat și accelerarea procesului de convergență.

De asemenea, Anca Dragu a mulțumit pentru sprijinul acordat Băncii Naționale de către Statele Unite, în mod special, în proiectele de reformare instituțională, de dezvoltare a unui sistem de plăți inovativ, eficientizare a monitorizării operaționale a transparenței acționarilor bancari, și a atribuțiilor de prevenire și combaterea spălării banilor.

La rândul său, ambasadorul SUA, Kent D. Logsdon, a manifestat deschidere și disponibilitate pentru a oferi în continuare sprijinul necesar în proiectele de dezvoltare și modernizare a sistemului bancar, inclusiv în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.