VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Prima sesiune a Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din RM și România. Recean, prezent la eveniment

Republica Moldova a găzduit prima sesiune a Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din Republica Moldova și România, care își propune schimb de experiență între primăriile din cele două țări, consolidarea autonomiei locale și dezvoltarea unor proiecte comune în beneficiul cetățenilor din ambele state.

Șeful Executivului Dorin Recean a subliniat că, prin colaborare, sporim capacitatea autorităților publice locale din țara noastră de a furniza servicii publice de calitate și a întări cooperarea între satele și orașele din Republica Moldova și România, accelerarea transferului de experiență, gestionarea fondurilor europene și a programelor de instruire.

„O relație mai strânsă între localitățile de pe ambele maluri ale Prutului va aduce mai multă bunăstare și o creștere a activității sociale și economice. Acest angajament face parte și din agenda noastră de integrare europeană. Ne dorim ca cetățeanul să simtă transformările reale din comunitate și este un bun prilej de a face schimb de experiență între administrația centrală și locală. Consiliul nou creat va aduce mai multă cooperare la nivel local și va completa agenda dinamică deja existentă a guvernelor de la Chișinău și București”, a punctat prim-ministrul Dorin Recean.

La rândul său, Tatiana Badan, președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova, a menționat: „Prin consolidarea eforturilor celor trei asociații din Republica Moldova și România, vom oferi oportunități suplimentare și vom dezvolta proiecte comune, iar relațiile strânse de cooperare dintre autoritățile locale, bazate pe comunitate de istorie, limbă și cultură,  vor fi intensificate. Vom promova protejarea reciprocă a drepturilor și intereselor autorităților locale în cadrul instituțiilor europene, inclusiv pentru identificarea de surse de finanțare”.


Consiliul Autorităților Locale din Republica Moldova și România include în calitate de membri fondatori Congresul Autorităților Locale din Moldova, Asociația Comunelor din România și Asociația Orașelor din România, fiind înregistrată juridic la 13 ianuarie 2023, în România, iar prima sesiune ordinară a Adunării Generale s-a desfășurat la Chișinău, pe 20 mai 2023.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.