VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Prim-ministra Gavrilița, în discuție cu directorul executiv al BERD

Direcțiile prioritare de cooperare dintre Guvern şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru următoarea Strategie de ţară 2023-2028, dar și proiectele de consolidare a sectorului energetic au fost discutate, astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița cu Matteo Patrone, director executiv pentru Europa de Est și Caucaz al BERD.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind prioritățile Strategiei și direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare. De asemenea, a fost accentuată necesitatea consolidării sectorului energetic al Republicii Moldova, prin investiții în dezvoltarea surselor alternative de energie. 

„În pofida pregătirilor pe care le-am făcut încă de la începutul verii, facem cu greu față crizelor în domeniul energetic care ne lovesc constant. Economisim mult. În această lună, cetățenii noștri și instituțiile de stat au economisit aproximativ 50% din consumul de energie și facem tot ce putem pentru a spori eficiența energetică. Sunt sigură că, datorită suportului BERD, vom  reuși să susținem și sectorul privat, afectat de criză. Vă mulțumim pentru tot sprijinul oferit în domeniul energetic, acum când Republica Moldova are nevoie de acest ajutor mai mult ca oricând”, a declarat prim-ministra Gavrilița. 

„Vedem apetitul sănătos al acestui Guvern pentru reforme structurale și vedem că sunteți aliniați la tot ce înseamnă eficiență și incluziune energetică. Suntem convinși că ajutorul pe care îl oferim merge exact acolo unde este necesar și vreau să vă asigur că veți avea tot suportul nostru și în continuare”, a spus director executiv BERD, Matteo Patrone.

Oficialii au făcut o retrospectivă a proiectelor implementate cu sprijinul BERD și au trasat direcții noi de dezvoltare în domeniul infrastructurii, inclusiv a celei feroviare. A fost subliniată importanța organizării unei noi Conferințe de sprijin pentru Republica Moldova, în noiembrie curent, la Paris, în cadrul căreia va fi anunțat un nou pachet de susținere financiară pentru țara noastră.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.