Guvernul, în parteneriat cu agențiile Națiunilor Unite în R. Moldova, a lansat un nou pachet de măsuri suplimentare de suport pentru populație în perioada rece a anului. Astfel 67 711 de cetățeni din patru categorii vulnerabile vor beneficia de o plată unică în valoare de 3000 sau 5000 de lei, în funcție de categorie. Bugetul total pentru aceste măsuri de suport este de 226 de milioane de lei.
Obiectivele programului sunt ca populația vulnerabilă din Moldova să beneficieze de asistență socială suplimentară pentru a-și putea asigura nevoile esențiale și pentru a conecta sprijinul financiar cu serviciile și beneficiile sociale, dar și de a consolida capacitățile guvernului în implementarea reformei sistemului de asistență socială RESTART, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Categoriile care vor beneficia de plata unică în numerar sunt:
- 3000 lei pentru 56 236 de pensionarii născuți până în 1945 și care au pensia mai mică de 3000 lei
- 5000 de lei pentru 3 019 familii care au la îngrijire și supraveghere copii cu dizabilități severe
- 5000 de lei pentru 7 195 de familii cu persoane cu dizabilități încadrate în Serviciul social ,,Asistență personală”
- 5000 lei pentru 1 261 de femei însărcinate sau care alăptează copii între 0 și 13 luni, beneficiare de ajutor social
De asemenea, Guvernul va oferi un pachet de suport care constă într-o plată unică cu caracter excepțional stabilită unor categorii de angajați din domeniul protecției sociale, pentru a motiva și susține dedicația și performanța acestora. Astfel, 9 751 de angajați ai instituțiilor din domeniul social, vor primi un spor salarial începând cu 2000 de lei pentru personalul auxiliar part-time și de la 5000 de lei pentru personalul specializat și de bază full-time. Printre aceștia vor fi angajații de la:
- Inspectoratul Social de Stat
- Inspectoratul de Stat al Muncii
- Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
- Centrul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă
- Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare
- Casa Națională de Asigurări Sociale
- Agenția Națională Asistență Socială
- 25 de Instituții Publice ale Consiliului Raional
- Centrele de plasament temporar pentru refugiați
- Centrele de plasament pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități
- Asistenți și lucrători sociali, angajați ai serviciilor sociale
- Personal specializat și angajați ai:
- Structurilor Teritoriale de Asistență Socială
- Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Direcția Generală Asistență Medicală și Socială din mun. Chișinău
- Structurile responsabile de asistența socială din UTA Găgăuzia
- Asistenți parentali profesioniști și părinți-educatori
Adițional, între octombrie 2023 și februarie 2024, WFP și UNFPA vor desfășura instruiri pentru formatori, reprezentanți ai instituțiilor naționale de protecție socială, în timp ce UNICEF va susține ministerul în consolidarea sistemului de asistență socială, inclusiv a sistemului de protecție a copilului, legate de prioritățile reformei RESTART și capacitatea personalului de a oferi servicii sociale de calitate.
„Sprijinul oferit prin programul comun al agențiilor ONU și a Ministerului Muncii și Protecției Sociale are un impact direct și imediat asupra celor mai vulnerabile grupuri de persoane, în perioada de iarnă, pentru a le ajuta sa facă față prețurilor ridicate la energie și gaze și a le asigura astfel nevoile de bază. Atunci când agențiile ONU își unesc eforturile și lucrează împreună, ne asigurăm că sprijinul ONU susține în mod eficient realizarea agendei Guvernului, fără a lăsa pe nimeni în urmă”, a menționat Simon Springett, coordonatorul rezident al Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova.
Pachetul de măsuri de suport pentru populația vulnerabilă din Moldova este finanțat și implementat de către Agențiile ONU în Moldova: Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM) și a Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (WFP).
Ministerul Muncii a întocmit deja listele de beneficiari în baza datelor aflate în sistem, iar banii ar urma să ajungă la cetățenii incluși în program fără ca aceștia să depună vreun demers, în aproximativ o lună.