VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste 129 de tone de material antiderapant, împrăștiate pe drumurile și străzile din capitală

Primăria municipiului Chişinău informează că serviciile municipale de întreținere a drumurilor au intervenit pe parcursul nopții 6-7 decembrie, pentru a combate poleiul.

În procesul tehnologic, pe perioada menționată au fost antrenate echipe ale Î.M. Regia „Exdrupo”, cu 15 unități de tehnică specializată, inclusiv 10 utilaje cu sărărițe, care au împrăștiat 129,3 tone de material antiderapant și 15,5 tone de sare, pe drumurile publice, pe străzile secundare și pe accesele către suburbii.

În același timp, angajații Regiei locativ-comunale au intervenit pe trotuare și în curțile de bloc, pentru împrăștierea antiderapantului. În activități au fost antrenați 46 de muncitori și 29 de unități de tehnică specializată, fiind presărate 74 de tone de material antiderapant.

Și la această oră sunt efectuate verificări, pentru ca trotuarele, carosabilul, căile de acces și în curțile de blocuri să fie practicabile.

Circulația rutieră este asigurată pe toate străzile din oraș.

În contextul avertizărilor meteo de persistență a ghețușului, îndemnăm cetățenii să fie prudenți la drum, în special persoanele vârstnice și să evite ieșirile în oraș, decât pentru stricta necesitate.  

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt îndemnați să contacteze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.  

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.