VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

PCCOCS a pornit un dosar penal după incidentul de la Naslavcea: Cauza, investigată prin prisma a două infracțiuni

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit un dosar penal pe faptul survolării spațiului aerian al Moldovei de rachete, la 10 octombrie 2022 și urmare a detonării unui dispozitiv exploziv în apropierea localității Naslavcea, Ocnița la 31 octombrie curent.

Potrivit unui comunicat remis presei, dosarul penal a fost pornit urmare a cercetării faptelor investigate în cadrul unui proces penal inițiat săptămâna trecută și urmare a prezentării către procurorii PCCOCS a materialelor relevante.

PCCOCS mai subliniază că cauza este investigată prin prisma a două infracțiuni.

Situația privind survolarea spațiului aerian de rachete, la 10 octombrie curent, este investigată prin prisma infracțiunii prevăzute de Codul penal privind încălcarea regulilor de zbor, care se referă la intrarea, tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită, sau la altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

În ceea ce privește detonarea unui corp material/dispozitiv exploziv în data de 31 octombrie curent, în proximitatea satului Naslavcea, fapta este investigată prin prisma articolului din Codul penal care prevede livrarea, plasarea, punerea în funcţiune sau detonarea unui dispozitiv exploziv ori a altui dispozitiv cu efect letal.

”Cauza urmează să fie cercetată multilateral, iar în acest sens a fost și va fi solicitată informație suplimentară din partea instituțiilor naționale, precum și din partea jurisdicțiilor ale căror spații aeriene au fost survolate de rachetele în cauză”, mai subliniază PCCOCS.

Amintim că o rachetă doborâtă de ucraineni a căzut pe teritoriul localității Naslavcea. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse.

Citește și: Reacția MAEIE, după ce o rachetă a căzut în localitatea Naslavcea: O încălcare flagrantă a dreptului internațional

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.