VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Patru medici din Capitală vor fi judecați pentru malpraxis. Doctorii, învinuiți de neglijență ce a provocat moartea unui bebeluș

Patru medici obstetricieni-ginecologi vor ajunge pe banca acuzaților, fiind învinuiți că din cauza încălcării regulilor de acordare a asistenței medicale au provocat decesul unui bebeluș.

Despre acest lucru anunță Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica, care a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința celor patru medici. Medicii obstetricieni-ginecologi activau la IMSP Spitalul clinic municipal „Gheorghe Paladi” și sunt învinuiți de încălcarea din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale ce au cauzat decesul pacientului.

„Potrivit rechizitoriului, prima inculpată, la data de 13 aprilie 2021, fiind apelată și informată de o gravidă despre apariția premiselor de naștere, la indicația ei, în aceeași zi, a fost internată cu diagnosticul – sarcina 36 săptămâni, ruperea prenatală prematură a membrelor amniotice, unde a fost examinată primar de a doua inculpată.

Prima inculpată s-a prezentat la spital, unde, inclusiv împreună cu a treia inculpată, fiind responsabile de acordarea asistenței medicale, adoptarea și reevaluarea planului de conduită reieșind din situațiile obstetricale în timpul nașterii, fără a manifesta diligența necesară față de obligațiile profesionale, nu au asigurat managementul uterin adecvat. Urmare a analgeziei epidurale, nu au monitorizat corespunzător pacienta, luând decizia, împreună cu a patra inculpată de a aplica ventuza obstetricală, în pofida necesității de a efectua operația cezariană”, ne explică acuzatorii de stat, prin intermediul unui comunicat.

Potrivit informațiilor, în urma deciziei medicilor nou-născutul a suferit traumatisme, care au dus la decesul acestuia în ziua următoare.

De cealaltă parte, învinuitele pledează nevinovate.

Infracțiunea incriminată inculpatelor se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 – la 5 ani.

Este de menționat, că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.