VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

PAS declară oficial că la alegerile europarlamentare de duminică va susține PNL România

Președintele Parlamentului, liderul PAS, Igor Grosu, a îndemnat moldovenii care dețin și cetățenia României să voteze la alegerile europarlamentare din 9 iunie Partidul Național Liberal din România, aflat la guvernare în România, în coaliție cu Partidul Social-Democrat.

În cadrul unei conferințe, Grosu i-a chemat pe moldovenii cu cetățenia unui stat din Uniunea Europeană să vină într-un număr cât mai mare la alegerile europarlamentare pentru „a face auzit mesajul că oamenii din Moldova au un cuvânt de spus în privința direcției spre care se îndreaptă UE”, transmite Europa Liberă.

Președintele PAS a spus că într-un timp „tare apropiat” toți cetățenii moldoveni vor vota la europarlamentare pentru „deputații noștri”, sugerând că R. Moldova va face parte din UE.

Până atunci, Grosu i-a îndemnat pe susținătorii PAS să voteze Partidul Național Liberal (PNL). În cuvintele șefului legislativului, odată votați, eurodeputați ca Siegfried Mureșan sau Adina-Ioana Vălean vor negocia cu alți deputați din Parlamentul European „lucruri bune pentru R. Moldova, România și Europa”.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.