VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Parlamentul anunță o nouă lege pentru vânzarea și utilizarea explozivilor pe teritoriul R. Moldova

Parlamentul urmează să adopte o nouă lege pentru cumpărarea, vânzarea, deținerea și folosirea explozivilor de uz civil pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul, elaborat de Ministerul de Interne, propune armonizarea legislației naționale la cadrul normativ european în ceea ce privește circulația în siguranță a explozivilor de uz civil pe teritoriul țării și folosirea acestora în conformitate cu destinația lor specială.

Astfel, introducerea pe piață a acestor explozivi va fi admisă numai în condițiile în care acestea respectă cerințele esențiale de securitate, iar cetățenii străini nu vor avea acces la efectuarea operațiunilor și lucrărilor cu exploziv pe teritoriul Republicii Moldova.

Documentul mai prevede obligațiile producătorilor, distribuitorilor și ale importatorilor de explozivi de uz civil, condițiile de licențiere pentru desfășurarea operațiunilor de comercializare, depozitare, import, export, reexport a acestor produse, de transport al explozivilor, precum și reglementări privind atestarea artificierilor pentru lucrări de preparare și de manipulare a explozivilor. O altă prevedere a proiectului vizează controlul privind respectarea regimului explozivilor de uz civil, care se va realiza de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.

Proiectul de lege a fost avizat de Comisia pentru securitate și va fi trimis plenului pentru adoptare.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.