VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Părinții vor plăti oficial pentru grupele cu program prelungit din școli, conform unui anunț al Ministerului Educației

Ministerul Educației introduce taxe oficiale pentru grupele cu program prelungit din școlile din țară, cele mai multe fiind în municipiul Chișinău. În lipsa unor prevederi la nivelul municipiului Chișinău, ministrul Dan Perciun susține că „ne vedem obligați să aprobăm o asemenea metodologie și să oferim o soluție pentru școli și părinți”. Amintim, în luna ianuarie, un proiect similar de introducere a unor taxe pentru părinți a fost anunțat și de Primăria Capitalei, care la scurt timp a fost interzis de guvernare, prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale.

„În absența acestor reglementări din partea consiliului municipal, nu există un cadru legal prin care părinții să poată achita pentru programele cu regim prelungit organizate de instituțiile de învățământ. Prevederile au scopul să soluționeze blocajele create după ce primăria municipiului Chișinău a sistat finanțarea grupelor cu program prelungit și nu a aprobat o modalitate de stabilire a mărimii taxelor care pot fi încasate de la părinți pentru acest serviciu”, a scris ministrul Educației, Dan Perciun pe pagina sa de pe Facebook.

Demnitarul susține că Primăria Chișinău a finanțat timp de trei ani din bugetul municipal grupele cu program prelungit, iar la începutul anului 2024 a decis sistarea acestui serviciu.

„Noi, la minister, am așteptat din luna ianuarie să fie aprobată o metodologie de finanțare a grupelor cu program prelungit de către Consiliul municipal. Așa cum acest lucru nu s-a întâmplat, ne vedem obligați să aprobăm o asemenea metodologie și să oferim o soluție pentru școli și părinți. Aceasta înseamnă că avem un regulament-cadru, care stabilește costurile grupelor în funcție de regimul și durata acestora – de la trei, la șase ore. Documentul le permite instituțiilor să calculeze aceste costuri și să încaseze plăți de la de la părinți în cazul în care aceștia sunt dispuși să achite”, a scris ministrul Dan Perciun.

Amintim, în ianuarie, în contextul scandalului privind gupele cu program prelungit din școlile din Capitală, care, potrivit primarului Ion Ceban, au rămas fără finanțare din partea autorităților centrale, Direcția Educație a mun. Chișinău a propus un regulament și un mecanism de plată pentru acest serviciu.

Autoritățile municipale anunțau că au fost obligate să transmită dreptul de activitate a grupelor cu program prelungit către școli, care urmau, în mod particular, să decidă formula adecvată de taxare. Municipalitatea a anunțat atunci un preț pentru trei ore de 360 de lei, iar pentru șase ore – 690 de lei.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.