VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Palatul Buckingham a anunţat data funeraliilor reginei Elisabeta a II-a

Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc pe 19 septembrie, a anunţat Palatul Buckingham. Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.

Amintim că sâmbătă, Charles al III-lea a fost proclamat rege al Marii Britanii în timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, care a avut loc la Palatul Sent James din Londra. Membrii Parlamentului britanic au depus, în Camera Comunelor, jurământul de credinţă faţă de Regele Charles al III-lea, potrivit CNN.

La 73 de ani, Charles al III-lea este cel mai în vârstă monarh britanic în momentul începerii domniei sale.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.