VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Opozantul rus Alexei Navalnîi spune că autoritățile i-au deschis un nou dosar penal pentru „promovarea terorismului”

Opozantul rus Alexei Navalnîi spune că autorităţile i-au deschis un nou dosar penal pentru „promovarea terorismului”, ceea ce i-ar putea dubla sentința. Navalnîi este încarcerat de doi ani și are de executat 11 ani și jumătate de închisoare, scrie Reuters.

Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, a declarat joi, în cadrul unei audieri, că autoritățile au deschis un nou dosar penal împotriva sa pentru promovarea terorismului și a extremismului, ceea ce ar putea duce la dublarea sentinței.

Navalnîi, cel mai cunoscut critic intern al președintelui rus Vladimir Putin, este deja încarcerat pentru fraudă, sfidarea instanței și încălcarea condițiilor de eliberare condiționată, și are de executat 11 ani și jumătate de închisoare. Navalnîi a declarat că avocații săi au estimat că în urma ultimelor acuzații ar putea primi o pedeapsă cumulată de aproximativ 30 de ani. Comitetul de Investigaţii nu a oferit o confirmare oficială a sentinţei.

Conform acestuia, toate acuzațiile au fost inventate pentru a-l reduce la tăcere, fiind cunoscut pentru campaniile împotriva corupției din Rusia. Navalnîi s-a pronunțat împotriva războiului, l-a atacat pe Putin în timpul unei înfățișări în instanță și a numit invazia Ucrainei drept “stupidă” și “construită pe minciuni“.

Ați crezut cu toții că am fost la închisoare timp de doi ani, dar se pare că am comis infracțiuni în mod activ. Din fericire, comisia de anchetă a fost vigilentă și nu a ratat nimic“, a declarat Navalnîi în mod ironic într-o postare online.

În anul 2020, Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic în timpul unei călătorii de campanie în Siberia, potrivit unei analize efectuate de mai multe instituții medicale europene. Kremlinul a negat implicarea. După luni de tratament medical în Germania, a fost arestat pentru încălcarea eliberării condiționate când s-a întors în Rusia la începutul anului 2021.

De la invazia Rusiei în Ucraina, Kremlinul și-a accelerat campania de anihilare și reducere la tăcere a opoziției interne. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.